Dosar 3667/62/2018 din 07.11.2018

Radieri ca urmare a dizolvării


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3667/62/2018
Data dosar:
07.11.2018
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
Radieri ca urmare a dizolvării
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 05.02.2019 la ora 11:30

    Complet: CD2-CC
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrul Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov în contradictoriu cu pârâta ZONE TRIP SRL ,. Dispune radierea societăţii ZONE TRIP SRL, din registrul comerţului. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere a societăţii ZONE TRIP SRL, comunicarea prezentei hotărâri către Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi efectuarea publicităţii legale de către ORCT Braşov (pe pagina de internet a ONRC şi prin afişare la sediul ORCT Braşov), in condiţiile prevăzute de art. 237 al. 10 din Leg. 31/1990 şi art. 3 al. 7 din OUG 116/2009. Cu apel în termen de 30 zile de la efectuarea formalităţilor prevăzute de art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, ce se va depune la Tribunalul Bra?ov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.02.2019.

    Hotarare 68/2019 din 05.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD