Dosar 3671/99/2018 din 29.05.2018

drepturi băneşti drepturi salariale, spor de noapte, spor zile libere, preaviz


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3671/99/2018
Data dosar:
29.05.2018
Instanta:
Tribunalul Iași
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
drepturi băneşti drepturi salariale, spor de noapte, spor zile libere, preaviz
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.07.2020 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Ş****** P**** în contradictoriu cu pârâta S.C. ATMAN PROTECTION S.R.L.. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1109 lei reprezentând diferenţe drepturi salariale, inclusiv contravaloarea sporului aferent muncii de noapte şi a sporurilor pentru munca prestată în zilele de sâmbătă şi duminică, aferente perioadei 23.01.2018 – 31.03.2018. Obligă pârâta să achite reclamantului dobânda legală aferentă drepturilor salariale acordate prin prezenta hotărâre, calculată de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective. Respinge cererile reclamantului având ca obiect obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu drepturile salariale aferente unei perioadei de preaviz şi a sporului pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală. Validează onorariul definitiv pentru expert Holicov Cristina în sumă de 1430 lei, din care reclamantul a achitat un onorariu provizoriu de 400 lei. Obligă pârâta S.C. ATMAN PROTECTION S.R.L să achite suma de 1030 lei, reprezentând diferenţă onorariu expert, în contul Biroului Local de Expertize Tehnice din cadrul Tribunalul Iaşi, pentru expert Holicov Cristina. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1200 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu provizoriu expert (400 lei) şi onorariu avocat (800 lei). Cu drept de apel, ce se va depune la Tribunalul Iaşi, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată astăzi, 22.07.2020, în condiţiile disp. art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 910/2020 din 22.07.2020
  • Sedinta din data de 08.07.2020 la ora 11:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area pentru data de 22.07.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2020
  • Sedinta din data de 07.07.2020 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Admite cererea de abţinere formulată de asistent judiciar Lunguleac Niculina de la soluţionarea prezentei cauze. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 07.07.2020.

    Incheiere abtinere 177/2020 din 07.07.2020
  • Sedinta din data de 13.05.2020 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Stare de urgenta

    Conform art. 63 alin. 11 capitolul VII – Domeniul Justiţie din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de drept judecata cauzei, pe durata stării de urgenţă. Conform art. 63 din anexa 1 al. 13 din acelaşi decret, după încetarea stării de urgenţă, judecata cauzei va fi reluată din oficiu, iar în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor.

  • Sedinta din data de 18.03.2020 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Termen preschimbat

    termenul de judecată stabilit iniţial a fost preschimbat din 18.03.2020 la 13.05.2020.

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Termen preschimbat

    Având în vedere Hotărârea CSM 191 /10.03.2020 şi Decizia nr. 15/12.03.2020, faţă de disp. art. 230 NCPC potrivit căruia :” Termenul de judecată nu poate fi preschimbat decât pentru motive temeinice, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre păr?i. Completul de judecată învestit cu judecarea cauzei hotără?te în camera de consiliu, fără citarea păr?ilor. Păr?ile vor fi citate de îndată pentru noul termen fixat.”, Din oficiu preschimbă termenul de judecată acordat la data de 18.03.2020 pentru termenul de judecată din data de 13.05.2020, termen pentru care se vor cita părţile cu menţiunea că termenul de judecată stabilit iniţial a fost preschimbat din 18.03.2020 la 13.05.2020.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 19.02.2020 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Având în vedere Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi din data de 04.02.2020 prin care s-a decis continuarea protestului pe perioadă nedeterminată în forma suspendării judecării cauzelor, cu excepţia cauzelor urgente, raportat la obiectul cauzei de faţă şi la faptul că soluţionarea acesteia nu reclamă urgenţa, amână judecarea cauzei şi acordă termen

    Incheiere de sedinta din 19.02.2020
  • Sedinta din data de 17.02.2020 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Admite cererea de ab?inere formulată de d-na asistent judiciar Badea Cristina. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu ?i

    Incheiere abtinere 71/2020 din 17.02.2020
  • Sedinta din data de 22.01.2020 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru solu?ionarea cererii de abţinere formulată de d-na asistent Badea Cristina

    Incheiere de sedinta din 22.01.2020
  • Sedinta din data de 06.11.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru lipsa răspunsului solicitat de la pârâtă.

    Incheiere de sedinta din 06.11.2019
  • Sedinta din data de 11.09.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de răspunsul la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2019
  • Sedinta din data de 12.06.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru ca pârâta să depună cererea de demisie şi procesul verbal de control.

    Incheiere de sedinta din 12.06.2019
  • Sedinta din data de 15.05.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru a se lua cunoştinţă de răsăunsul la obiecţiuni.

    Incheiere de sedinta din 15.05.2019
  • Sedinta din data de 17.04.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Instanţa rămâne în pronunţare cu privire la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză şi acordă termen.

    Incheiere de sedinta din 17.04.2019
  • Sedinta din data de 20.03.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru a se lua cuno?tin?ă de raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 20.03.2019
  • Sedinta din data de 23.01.2019 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 23.01.2019
  • Sedinta din data de 07.11.2018 la ora 09:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru administrarea probelor.

    Incheiere de sedinta din 07.11.2018
  • Sedinta din data de 10.10.2018 la ora 9:00

    Complet: civ CM 5
  • Amână cauza

    Acordă termen pentru administrarea probelor.

    Incheiere de sedinta din 10.10.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD