T******** S**
DebitorC***** P***** V*****
Lichidator ADMINISTRATOR JUDICIAR PROVIZORIUA*** B****
CreditorT*** A** M****
CreditorÎn temeiul art. 175 alin.2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului SC T******** S**. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Descarcă pe lichidatorul judiciar C***** P***** V***** de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, În temeiul art. 179 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune notificarea prezentei sentinţe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.01.2022
Hotarare 18/2022 din 12.01.2022ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 22.09.2021ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 09.06.2021Admite cererea formulată de administratorul judiciar C***** P***** V*****. În temeiul art. 145 alin. 1 lit.C din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune începerea procedurii falimentului debitorului SC T******** S**. Numeşte lichidator judiciar pe C***** P***** V*****, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din lege, a cărui retribuţie urmează a fi stabilită ulterior, în funcţie de decont. În temeiul art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la data de 17.03.2021 În temeiul art. 145 alin. (2) lit. f din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 99 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe născute în cursul procedurii la 05 aprilie 2021 Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, depunerea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 16 aprilie 2021 Fixează termenul pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 12 mai 2021 Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 09 iunie 2021, camera 66, ora 9 Stabileşte in sarcina lichidatorului să fixeze data şedinţei adunării creditorilor si să convoace creditorii debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidator. Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. În temeiul art. 151 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea realizată prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17.02.2021
Hotarare intermediara 182/2021 din 17.02.2021ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 11.11.2020ÎN VEDEREA SUPRAVEGHERII PLANULUI DE REORGANIZARE
Incheiere de sedinta din 14.10.2020Admite cererea formulata de debitoarea T******** S**, astfel: Constată suspendarea planului de reorganizare pe o perioada de 2 luni pe perioada stării de urgenta. Constata prelungirea cu 2 luni a planului de reorganizare conform art 51 alin 1 din legea 55/2020. Prorogă discutarea cererii formulata de administratorul judiciar privind intrarea debitoarei in faliment pentru termenul urmator pentru cand se va depune o situatie actualizata a platilor . Fixeaza termen pentru continuare procedura si supraveghere plan de reorganizare, 14.10.2020. Cu apel în 7 zile de la data publicarii in BPI, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.05.2020.
Hotarare intermediara 325/2020 din 27.05.2020ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 22.01.2020ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 02.10.2019Confirmă planul de reorganizare a activităţii debitorului SC T******** S**, propus de către debitoare. Dispune continuarea activităţii debitorului sub supravegherea administratorului judiciar, care va supraveghea îndeplinirea obligaţiilor debitoarei prin prezentarea trimestrial a unor rapoarte creditorilor privind situaţia financiară a averii debitoarei. Executarea planului de reorganizare nu va putea depăşi 3 ani, calculaţi de la data confirmării, cu excepţia cazului prevăzut la art. 133 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Fixează termen pentru continuarea procedurii pentru data de 02.10.2019, camera 66, ora 9. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii, realizată prin publicare în B.P.I. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.06.2019
Hotarare intermediara 818/2019 din 26.06.2019Dispune din oficiu preschimbarea termenului de judecată stabilit iniţial la data de 02.10.2019, camera 66, ora 9, pentru data de 26.06.2019, camera 66, ora 9, complet de judecată F 04, pentru când urmează a fi citate părţile prin B.P.I., respectiv administratorul judiciar prin agent procedural, cu menţiunea de a depune la dosar tabelul definitiv al creanţelor şi planul de reorganizare propus. Dată în camera de consiliu din data de 04.06.2019 Pronunţată în şedinţa publică din data de 04.06.2019
Incheiere de sedinta din 04.06.2019ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII
Incheiere de sedinta din 29.05.2019ÎN VEDEREA CONTINUĂRII PROCEDURII,
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Admite cererea formulată de debitorul SC T******** S**, pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă, prevăzută de Legea nr. 85/2014. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC T******** S**. Ia act de intenţia debitorului de reorganizare, pe baza unui plan de reorganizare. În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, Numeşte administrator judiciar provizoriu pe C***** P***** V*****, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 57 din Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, şi stabileşte un onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei, urmând să se depună un decont în acest sens. În temeiul art. 99 şi art.100 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, Registrul societăţilor agricole/Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/alte registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 99, alin.1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei ?i de insolven?ă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi şi conform Codului de procedură civilă de către administratorul judiciar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. În temeiul disp.art.71, al.2 din Legea 85/2014, fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la sentinţa de deschidere a procedurii în termen de 10 zile de la notificarea efectuată conform disp.art.100 din Legea 85/2014, iar termenul de soluţionare a eventualelor opoziţii în 5 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora. În temeiul disp.art.92 din legea 85/2014 administratorul judiciar va întocmi în termen de 20 de zile de la desemnarea sa un raport prin care să propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie din procedura generală. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 04 februarie 2019. Declaraţiile de creanţe se vor timbra cu taxa de timbru în valoare de 200 lei, sub sancţiunea anulării ca netimbrate. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 25 februarie 2019. În temeiul art. 111 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 Contestaţiile cu privire la creanţele înscrise în tabelul preliminar vor fi depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a acestuia. Fixează termenul limită pentru depunerea tabelului definitiv al creanţelor la 22 martie 2019. Stabileşte termen de judecată pentru data de 27 martie 2019, cam.66, ora 09.00. Stabileşte in sarcina administratorului să fixeze data şedinţei adunării creditorilor si să convoace creditorii debitoarei. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar. In temeiul art.39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei şi de insolven?ă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Executorie. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare, care se va depune la Tribunalul. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 20 decembrie 2018.
Incheiereadmitereinprincipiu562/2018 din 20.12.2018