A******** D****** S**
DebitorF*** C********* I****
LichidatorB** -*** S*
CreditorD**** P******** A*** A****
CreditorL***** T****** S**
CreditorÎn raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: Se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 28.02.2023, în vederea continuării procedurii
Rezolutie din 25.10.2022În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: Se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 25.10.2022, în vederea continuării procedurii
Rezolutie din 07.06.2022În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: Se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru valorificarea bunurilor debitorului şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie; - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 07.06.2022, în vederea continuării procedurii
Rezolutie din 01.02.2022În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: Se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru valorificarea bunurilor debitorului şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie; - să urmărească soluţionarea dosarului asociat având ca obiect aprobarea valorificării bunurilor debitoarei potrivit C.pr.civ. - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens; - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 01.02.2022, în vederea continuării procedurii
Rezolutie din 28.09.2021În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: 1. se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru valorificarea bunurilor debitorului şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 28.09.2021, în vederea continuării procedurii
Rezolutie din 11.05.2021REZOLUŢIE privind verificarea stadiului continuării procedurii insolvenţei dată în data de 19.01.2021 În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: 1. se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru valorificarea bunurilor debitorului şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 11.05.2021, în vederea continuării procedurii Judecător sindic,
Rezolutie din 19.01.2021În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: 1. se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru valorificarea bunurilor debitorului şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 19.01.2021, în vederea continuării procedurii
Rezolutie din 29.09.2020În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: 1. se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru valorificarea bunurilor debitorului şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 29.09.2020, în vederea continuării procedurii
Rezolutie din 26.05.2020În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: 1. se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să facă demersuri pentru valorificarea bunurilor debitorului şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 26.05.2020, în vederea continuării procedurii
Rezolutie din 21.01.2020În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: 1. se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească şi să depună rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii; în raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), sub sancţiunea amendării - să depună la dosar dovada publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a extrasului raportului de activitate (conform disp. art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014); - să procedeze la inventarierea şi sigilarea bunurilor debitorului, dacă este cazul, conform art 151 din Legea nr. 85/2014, să depună la dosar actul de invetar. - să efectueze demersuri pentru evaluarea bunurilor debitorului şi să depună la dosar dovada publicării în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a anunţului privind depunerea raportului de evaluare conform art 60 alin 2 din Legea nr. 85/2014 - să propună adunării creditorilor tipul de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două şi regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii de vânzare pentru care se optează - să convoace adunarea creditorilor în vederea aprobării tipului de vânzare a bunurilor, respectiv licitaţie publică, negociere directă sau o combinaţie a celor două, şi regulamentul de vânzare corespunzător modalităţii de vânzare pentru care se optează, propus de lichidatorul judiciar (art. 154 alin 2 din Legea nr. 85/2014) - să facă demersuri pentru valorificarea bunurilor debitorului şi să depună dovezi în acest sens la dosar, respectiv să depună publicaţiile de vânzare şi procesele-verbale de licitaţie - să efectueze demersuri pentru predarea arhivei debitorului unui operator economic autorizat si să notifice Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Argeş în acest sens - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. 2. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 21.01.2020, în vederea continuării procedurii
Rezolutie din 01.10.2019În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: 1. se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească rapoarte lunare cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului; în fiecare raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia (conform disp. art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014), precum şi să depună la dosar extrase din BPI privind rapoartele întocmite, sub sancţiunea amenzii judiciare - să formuleze şi să depună eventuale cereri privind procedura insolvenţei împotriva debitoarei. 2. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 01.10.2019, în vederea continuării procedurii şi a soluţionării definitive a dosarelor asociate a1-a3.
Rezolutie din 11.06.2019În temeiul art. 45 alin 1 lit. e, art. 57 alin. (7) rap. la art. 63 din Legea nr. 85/2014, admite cererea formulată de creditorul DGRFP Ploieşti, privind numirea lichidatorului judiciar propus de creditori. Dispune înlocuirea lichidatorului judiciar provizoriu CABINT INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ RAICU ILIE cu lichidatorul judiciar CORELI IPURL, desemnat de adunarea creditorilor conform procesului verbal al adunării creditorilor nr.823/27.12.2018, publicat în BPI nr. 135/07.01.2019. Numeşte lichidator judiciar F*** C********* I****, cu sediul în Târgu-Mureş, Str.Gheorghe Doja nr.38, sc.C, ap.26, jud.Mureş, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o retribuţie lunară de 200 lei şi onorariu de succes de 1% din sumele distribuite creditorilor, exclusiv TVA, plătite din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare în ceea ce priveşte onorariul fix, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 şi OUG 86/2006, pe baza unui buget previzionat, în limitele prevăzute a fi decontate din fondul de lichidare. Dispune comunicarea numirii, noului lichidator judiciar dar şi lichidatorului judiciar provizoriu înlocuit. Dispune încetarea atribuţiilor lichidatorului judiciar provizoriu CABINT INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ RAICU ILIE, numit prin încheierea din data de 26.10.2018, pronunţată în prezenta cauză. Stabileşte onorariul lichidatorului judiciar provizoriu CABINT INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ RAICU ILIE la cuantumul de 4000 lei, la care se adaugă TVA potrivit legii, plata urmând a se face, în măsura în care nu s-a încasat onorariul stabilit, din fondurile obţinute în urma valorificării bunurilor debitoarei, cu ocazia întocmirii raportului asupra fondurilor şi planului de distribuire, iar în lipsa disponibilităţilor în contul acesteia se va utiliza fondul de lichidare, urmând ca în acest caz nivelul, calculul şi plata onorariului să fie făcute în conformitate cu art. 39 alin. 4 din Legea nr. 85/2014 şi OUG nr. 86/2006, în limitele prevăzute a fi decontate din fondul de lichidare şi proporţional cu perioada în care a fost numit lichidator judiciar provizoriu pe toată perioada desfăşurării procedurii dar nu mai mult decât cuantumul care ar putea fi încasat din averea debitoarei dacă aceasta ar deţine fonduri. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în conformitate cu dispoziţiile art.396 alin.(2) din Codul de procedură civilă, astăzi, 12.03.2019.
Incheiere de sedinta din 12.03.2019În raport de art 59 alin (3) din Legea nr 85/2014, verificând stadiul procedurii insolvenţei în dosarul cu nr sus menţionat, se stabilesc următoarele: 1. se pune în vedere lichidatorului judiciar: - să întocmească lunar rapoarte de activitate şi să le depună la dosar, împreună cu dovada publicării acestora în BPI. 2. Stabileşte termen de judecată la data de 12.03.2019, cameră consiliu, fără citare, în vederea numirii lichidatorului judiciar desemnat de Adunarea Creditorilor 3. Termen administrativ, complet C3 MTA, la data de 11.06.2019, în vederea continuării procedurii şi a soluţionării dosarului asociat a1.
Rezolutie din 26.02.2019Dosar nr 367/1259/2018 INCHEIERE În temeiul art. 71 alin. 1 teza a II-a raportat la art. 38 alin. 2 lit. e) din Legea nr. 85/2014, admite cererea formulată de debitoarea A******** D****** S**, prin reprezentant legal. Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în forma simplificată, a debitoarei A******** D****** S**. În temeiul art. 145 alin. 2 din lege, dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al acesteia. În temeiul art. 45 alin. 1 lit. d) din lege, desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu pe CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTA Raicu Ilie, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o retribuţie lunară de 1.000 lei, la care se adaugă TVA în condiţiile legii, plătită din averea debitoarei. În lipsa disponibilităţilor în contul debitoarei, se va utiliza fondul de lichidare, calculul şi plăţile onorariului urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art 39 alin (4) din Legea nr 85/2014 şi OUG 86/2006, pe baza unui buget previzionat, în limitele prevăzute a fi decontate din fondul de lichidare. Termenul pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii, este de 10 zile de la primirea notificării prevăzută la art 99 din lege. Opoziţiile formulate se vor timbra conform art. 14 din OUG nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru. În temeiul art.99 cu referire la art.100 din lege: Dispune lichidatorului judiciar provizoriu să notifice deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitoare potrivit prevederilor art. 67 alin. 1 lit. c), debitoarei dar şi oficiului registrului comerţului unde debitoarea este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii. Notificarea se va realiza potrivit prevederilor Codului de procedură civilă şi se va publica, totodată, pe cheltuiala averii debitoarei, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI. În temeiul art. 100 din lege, notificarea va fi comunicată creditorilor de îndată şi, în orice caz, cu cel puţin 10 zile înainte de împlinirea termenului- limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor, iar aceasta va cuprinde: - termenul pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la deschiderea procedurii, respectiv 10 zile de la primirea notificării prevăzută la art 99 din lege. Opoziţiile formulate se vor timbra conform art. 14 din OUG nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru, - termenul de soluţionare a opozitiilor- respectiv 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora, - termenul limită pentru depunerea cererii de admitere a creanţelor, respectiv 11.12.2018. Declaraţiile se vor timbra conform art. 14 din OUG nr. 80/2013, cu 200 lei taxă judiciară de timbru, - termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor, respectiv 21.12.2018, - termen limită pentru depunerea contestaţiilor la tabelul preliminar de către debitor, creditori, alte persoane interesate, care este 7 zile de la publicarea în BPI a acestui tabel. Contestaţiile se vor timbra conform art. 14 din OUG nr. 80/2013 cu 200 lei taxă judiciară de timbru, iar la contestaţie se va anexa, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 lei, sub sancţiunea anulării contestaţiei, Totodată, se pune în vedere contestatorului că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data la care i s-a comunicat taxa datorata, dar si posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în termen de 3 zile de la data cominicarii taxei datorate, - termenul de definitivare a tabelului de creante şi soluţionare a contestaţiilor, respectiv 16.01.2019, - prima şedinţă a adunării creditorilor, care va avea loc la data de 27.12.2018, După rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei, toate actele şi corespondenţa trimise de debitoare sau lichidatorul judiciar vor cuprinde, în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi franceză, menţiunea „în insolvenţă”. Pune în vedere debitorului prevederile art. 82, 84 din lege. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 84, art 96, art 151, art 152, art 153 alin (1), art 155, art 156 alin (1), art 158 din lege. Lichidatorul judiciar provizoriu va efectua inventarierea bunurilor debitoarei în termenul cel mai scurt de la deschiderea procedurii insolvenţei şi va depune la dosar procesul-verbal de inventariere în termen de 48 de ore de la întocmirea sa. Lichidatorul judiciar provizoriu va depune, în temeiul art 97 alin (1) din lege, un raport amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la insolvenţa debitoarei, cu mentionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila, până la data de 06.12.2018. Lichidatorul judiciar provizoriu, în temeiul art 59, art 63 din Legea nr 85/2014, va depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii. În raport se va menţiona şi onorariul încasat al lichidatorului judiciar, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia, iar un extras din raport se va publica în BPI. În temeiul art. 76 din Legea privind procedura de insolvenţă, dispune comunicarea prezentei sentinţe către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi în vederea aplicării dispoziţiilor art. 75 din lege. În temeiul art. 101 alin. 2 din legea 85/2014, raportat la art.902 alin.2 pct.16 Cod civil, dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, lichidatorul judiciar va trimite instanţelor, autorităţilor ori instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune. În temeiul art 86 din lege, dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi să nu dispună de sume fără un ordin al lichidatorului judiciar, În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Minuta incheierii privind deschiderea procedurii insolventie se comunică, de îndată, lichidatorului judiciar numit provizoriu. Stabileşte termen administrativ la data de 26.02.2019 Executorie. Cu cale de atac, numai apel în termen de 7 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.10.2018
Incheiere de sedinta din 26.10.2018