V***** E*** M*****
InculpatÎn baza art. 396, al. 1 şi 2 C. pr. pen. şi art. 378, al. 1, lit. c C. pen., condamnă pe inculpatul VĂTUIU EMIL MIRCEA, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie. În baza art. 91, al. 1 şi art. 92, al. 1 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani pentru inculpat. În baza art. 93, al. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Mehedinţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93, al. 2, lit. b C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93, al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Şimian, jud. Mehedinţi sau Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile lucrătoare. În baza art. 91, al. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. În baza art. 274, al. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275, al. 6 C. pr. pen. Suma de 195 lei reprezentând onorariul pentru avocat Tudor Claudiu, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 2737 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 03.09.2018, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei, iar suma de 195 lei reprezentând onorariul pentru avocat Ştefan Ştefăniţă, apărător desemnat din oficiu potrivit delegaţiei nr. 2736 eliberată de Baroul Mehedinţi la data de 03.09.2018, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.12.2018 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Hotarare 2166/2018 din 14.12.2018În temeiul art. 391, al 1 C. pr. pen. deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 14.12.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04.12.2018 la sediul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin.
Incheiere de sedinta din 04.12.2018Pentru probatoriu, termen 04.12.2018.
Incheiere de sedinta din 30.10.2018Emite mandat de aducere pentru inculpat, termen 30.10.2018.
Incheiere de sedinta din 25.09.2018