P****** L***** A M*********** C******
Apelant ReclamantŞ**** P******* L***** A* M*********** C******
Apelant ReclamantF****** C*******
Intimat PârâtN*** I*****
Apelant IntervenientAdmite apelurile. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite acţiunea formulată de reclamantul Mateescu Octavian, în calitate de director executiv al Poliţiei Municipiului Craiova, împotriva pârâtului. Obligă pe pârât să desfiinţeze lucrările realizate pe terenul din Craiova, Aleea I Teilor, nr.46 E, jud. Dolj, reprezentate de construcţia cu destinaţie de locuinţă, din bolţari de beton, cu o suprafaţă utilă de 29,77 mp, precum şi cele două anexe gospodăreşti, cu destinaţia de grajduri, magazie, coteţe şi şoproane, lucrări individualizate pe schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit în faza apelului prin punctele 1-16. Stabileşte termen pentru executarea măsurii 6 luni de la rămânerea definitivă a prezentei decizii. Autorizează pe Primarul Municipiului Craiova să demoleze aceste lucrări, în cazul refuzului pârâtului. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată în sprijinul reclamantului. Menţine soluţia de respingere dată acţiunii formulate de reclamanta Poliţia Locală a Municipiului Craiova. Obligă pe intimatul pârât către apelantul intervenient la plata sumei de 1420 lei cheltuieli de judecată în apel. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recurs ce se va depune la Tribunalul Dolj.
Hotarare 877/2019 din 13.05.2019amână pronunţarea la 13 mai 2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.05.2019amână pronunţarea la 3 mai 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.04.2019dispune înlocuirea expertului şi se va emite adresă expertului desemnat Dicu Nicolae
Incheiere de sedinta din 27.02.2019lipsă raport de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.12.2018pentru efectuarea adresei către expert
Incheiere de sedinta din 31.10.2018pt achitarea onorariului de expert
Incheiere de sedinta din 17.10.2018prin învoiala părţilor
Incheiere de sedinta din 19.09.2018