G***** P**** I***
InculpatAdmite cererea formulată de inculpatul G***** P**** I*** având ca obiect prelungire drept de circulaţie. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 23.11.2018 (inclusiv) până la data de 22.12.2018 (inclusiv). Modul de soluţionare a prezentei cereri se va comunica şi şefului Poliţiei Rutiere Caransebeş. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2018.
Incheiere de sedinta din 23.11.2018În baza art. 278 C.proc.pen., dispune, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul minutei încheierii penale nr. 628/16.11.2018, pronunţată de Judecătoria Caransebeş în dosarul nr. 3694/208/2018/a1, în sensul că, în loc de „rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebe?”, cum greşit s-a tehnoredactat, se va trece „rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cara?-Severin”, cum este corect. Despre prezenta îndreptare se va face menţiune pe toate exemplarele minutei pronunţate. Cu drept de apel în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.11.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala 637/2018 din 22.11.2018În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 99/P/2017 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, privind inculpatul G***** P**** I*** trimis în judecată în stare de libertate pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul G***** P**** I***. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16.11.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara628/2018 din 16.11.2018Admite cererea formulată de inculpatul G***** P**** I***, având ca obiect prelungire drept de circulaţie. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile, începând din data de 23.10.2018 (inclusiv) până la data de 21.11.2018 (inclusiv). Modul de soluţionare a prezentei cereri se va comunica şi şefului Poliţiei Rutiere Caransebeş. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.10.2018.
Incheiere de sedinta din 23.10.2018