X** T******** S******** R****** S**
Apelant reclamantB****** I****
Intimat pârâtAdmite apelul declarat de către reclamanta XPO Transport Solutions SRL Arad împotriva sentinţei civile nr. 4514 pronunţată la 23 octombrie 2017 de către Tribunalul Arad în dosarul nr. 3704/108/2017, în contradictoriu cu pârâtul B****** I****. Schimbă în tot sentinţa civilă menţionată mai sus, în sensul că: Admite acţiunea. Obligă pârâtul la plata sumei de 3465 euro (echivalentul a 15.657,64 lei), reprezentând prejudiciul produs reclamantei. Obligă pârâtul la plata dobânzii legale aferentă acestei sumei, începând cu data înregistrării cererii şi până la stingerea efectivă a debitului. Obligă pârâtul intimat la plata sumei de 1428 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta apelantă. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, 19 aprilie 2018.
Hotarare 409/2018 din 19.04.2018