S********* S**** H**** B****** P*** R*********** L****
ReclamantŞ***** G********* N* 1** P*** R*********** L****
PârâtD**** C******* P*** S********* S**** H**** B****** P*** R*********** L****
ReclamantAdmite acţiunea formulată de reclamanta DOBRU CORNELIA, prin reprezentant legal SINDICATUL „SPIRU HARET” BRAŞOV, în contradictoriu cu pârâta ŞOALA GIMNAZIALĂ Nr. 13 BRAŞOV, şi, în consecinţă: Obligă pe pârâtă să stabilească, începând cu data de 1.09.2017, gradaţia de merit pentru activitatea prestată de reclamantă în regim de plată cu ora şi să plătească drepturile salariale aferente până la data pronunţării hotărârii – 21.01.2019, precum şi în continuare, pe perioada deţinerii gradaţiei de merit şi până la menţinerea prevederilor legale, drepturi actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă acestor drepturi până la data plăţii lor. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25.02.2019.
Hotarare 144/2019 din 25.02.2019Amână pronunţarea pentru data de 25.02.2019, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin.2 Cod proc. civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.02.2019Amână pronunţarea pentru data de 21.02.2019, urmând ca aceasta să se realizeze în condiţiile art. 396 alin.2 Cod proc. civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.02.2019