C*** J******** D* P***** P******
Apelant ReclamantG**** F******
Intimat PârâtŞ***** I**
Intimat PârâtŞ***** M****
Intimat PârâtN****** C*********
Apelant PârâtRespinge apelurile pârâţilor, ca nefondate. Admite apelul reclamantei. Schimbă în parte sentinţa în sensul că obligă SC Upetrom 1 Mai SA Ploieşti la depunerea declaraţiilor rectificative conform condiţiilor de muncă anterioare acordului de mediere pentru perioada ulterioară datei de 01.04.2001, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 263/2010.Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Definitivă.
Hotarare 97/2019 din 23.01.2019În baza art. 520 alin. 4 NCPC, suspendă judecata cauzei până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - completul competent să pronunţe hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă - în sesizările formulate în dosarele Curţii de Apel Ploieşti nr. 3012/105/2017, nr.3533/105/2017 şi nr.3087/105/2017. Cu recurs pe toată durata suspendării. Recursul se va depune la Curtea de Apel Ploieşti.
Incheiere suspendare din 13.06.2018