D******* V***** G******
InculpatÎn baza art. 335 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul D******* V***** G****** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta sentinţă penală este concurentă cu faptele pentru care inculpatului i-au fost aplicate pedepsele de 8 luni închisoare, respectiv 8 luni închisoare prin sentinţa penală 254/07.04.2016 pronunţată în dosarul penal nr. 19556/300/2015 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 25.04.2016. În temeiul art. 89 al. 1 C.pen. dispune anularea amânării aplicării pedepsei aplicate prin sentinţa penală 254/07.04.2016 pronunţată în dosarul penal nr. 19556/300/2015 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 25.04.2016. Descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele de 8 luni închisoare, respectiv 8 luni închisoare prin sentinţa penală 254/07.04.2016 pronunţată în dosarul penal nr. 19556/300/2015 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 25.04.2016. În temeiul art. 38 al. 1 C.pen. raportat la art. 39 al. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală cu pedepsele de de 8 luni închisoare, respectiv 8 luni închisoare prin sentinţa penală 254/07.04.2016 pronunţată în dosarul penal nr. 19556/300/2015 al Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 25.04.2016, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an la care se va adăuga sporul obligatoriu de 5 luni şi 10 zile, în final inculpatul D******* V***** G****** urmând a executa pedeapsa rezultantă 1 an şi 5 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul D******* V***** G****** ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ilfov, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit.a C. pen. impune inculpatul D******* V***** G****** să frecventeze un curs de calificare profesională. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul D******* V***** G****** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Chitila ?i a Fundatiei pentru Promovarea Sanctiunilor Comunitare pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului D******* V***** G****** asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen., obligă pe inculpatul D******* V***** G****** la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel, în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.09.2018.
Hotarare 338/2018 din 26.09.2018Amână pronunţarea la data de 26.09.2018
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.09.2018Amână pronunţarea la data de 19.09.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2018faţă de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 27.06.2018faţă de imposibilitatea de prezentare a inculpatului
Incheiere de sedinta din 30.05.2018