F***** N******
ReclamantS****** R*******
PârâtAdmite în parte. Obliga pârâtul să elibereze şi să comunice Casei Naţionale de Pensii Publice o adeverinţă în vederea actualizării pensiei de serviciu, începând cu data de 28.11.2015, în care să fie menţionat procentul de majorare a salariului de bază de care beneficiază funcţionarul public parlamentar aflat în activitate, cu acelaşi nivel de salarizare şi pe aceeaşi funcţie publică avute de reclamant, procent determinat prin raportare la Ordinul nr.1986/18.12.2015 în aplicarea art.III din Legea nr.293/2015. Respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii, ca neîntemeiat. Obliga pârâtul să plătească reclamantului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată azi, 17.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2278/2019 din 17.04.2019Amână pronunţarea la data de 17.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.04.2019Amână cauza pentru îndeplinirea unor obligatii.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Amână cauza pentru îndeplinirea unor obligatii.
Incheiere de sedinta din 06.02.2019