P******** D* P* L**** J********** F******
ContestatorC****** G****
Intimat InculpatC****** D****** V*******
Intimat Parte vătămatăÎn baza art. 207 alin. 7 C. pr. Pen., raportat la art. 348 alin. 2 C. pr. Pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar a inculpatului C****** G****. În baza art. 207 alin. 4 C. pr. Pen., menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul C****** G****, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 de zile. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Judecătoria Focşani cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la IPJ Vrancea – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a Judeţului Vrancea decât cu încuviinţarea Judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată; b) să nu se apropie de persoana vătămată COTONEA DANIELA – VALERICA (domiciliată în comuna Urecheşti, judeţul Vrancea); c) să nu participe la manifestări sportive sau culturale ori la alte adunări publice; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; e) să se supună unor măsuri de control, îngrijire sau tratament medical, în special în scopul dezintoxicării. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului C****** G**** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art.215 alin.4 C.p.p. supravegherea respectării de către inculpatul C****** G**** a obligaţiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar va fi realizată de IPJ Vrancea – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare. În baza art. 215 alin. 5 C.proc.pen. o copie a prezentei încheieri se va comunica de îndată inculpatului C****** G****, IPJ Vrancea – Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul de Supravegheri Judiciare, Postului de Poliţie Urecheşti, Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Vrancea, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Direc?iei Generale de Pa?apoarte. În baza art. 275 alin. 3 C.proc.pen.,cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu (avocat Pintilie Alin cu delegatie pentru asistenta judiciară obligatorie nr. 1469/05.07.2018 emisă de Baroul Vrancea) în cuantum de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justitie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în ?edin?a din camera de consiliu, azi, 05.07.2018.
Incheierefinalamasuripreventivefazadejudecata din 05.07.2018