R** & R** S*
ReclamantS*** L****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. RDS&RCS S.A., în contradictoriu cu pârâta S*** L****. Obligă pârâta la plata sumei de 718 lei cu titlu de contravaloare discount la achiziţionarea a două telefoane mobile marca Allview A5 Easy, precum şi la plata sumei de 580,66 lei cu titlu de justă despăgubire – contravaloare activare serviciu telefonie mobilă şi utilizare reţea Optim Nelimitat. Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere, ca neîntemeiat. Obligă pârâta la plata sumei de 56,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 50 lei contravaloare taxă de timbru şi 6,3 lei reprezentând cheltuieli poştale. Executorie de drept. Cu drept de apel la Tribunalul Maramureş în 30 de zile de la comunicare, apelul se depune la Judecătoria Baia Mare. Dată în camera de consiliu. Pronunţată azi, 19 octombrie 2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 9251/2018 din 19.10.2018Amână pronunţarea pt. data de 19.10.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.10.2018Repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată la data de 04.10.2018, dată pentru când se citează părţile.
Incheiere de sedinta din 28.05.2018Amână pronunţarea pentru data de 28.05.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2018