A********** M****
ReclamantC*** J******** D* P***** H********
PârâtAdmite acţiunea de asigurări sociale formulată de reclamanta A********** M**** împotriva pârâtei C*** J******** D* P***** H******** şi în consecinţă: Anulează decizia nr.94243/18.09.2018 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale emisă de pârâtă. Obligă pe pârâtă să restituie reclamantei sumele reţinute în baza acestei decizii.Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Hunedoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, 29.04.2021.
Hotarare 648/2021 din 29.04.2021Având în vedere că d-na judecător B.E.C., preşedintele completului de judecată, se află în concediu medical în această dată, pentru continuitatea completului de judecată, amânat pronuntarea asupra cauzei la data de 29.04.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.04.2021Având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a se da posibilitatea părtilor de a depune concluzii scrise, amână pronuntarea asupra cauzei la data de 22.04.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2021Pentru acvirarea dosarului nr.4390/97/2018, precum şi pentru a se comunica reclamantei un exemplar din completările apărării şi a înscrisurilor anexate acesteia, depuse de către pârâtă.
Incheiere de sedinta din 10.03.2021În baza disp.art.413 al.1 pct.1 Cod proc.civ. dispus suspendarea judecării cauzei până la solutionarea definitivă a dosarului nr.4390/97/2018.
Incheiere suspendare din 06.03.2019Pentru a se comunica părtilor înscrisurile depuse la dosar pentru acest termen.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019