C***** A******
ReclamantD******* E****** I***
PârâtAdmite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, şi în consecinţă: Respinge acţiunea formulată de reclamanta COMUNA ALBEŞTI, în contradictoriu cu pârâtul D. E. I. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, cerere ce se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.12.2019.
Hotarare 654/2019 din 20.12.2019Amână pronun?area la data de 20.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.12.2019admite cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 24.10.2019având în vedere faptul că Decizia nr. 22/2019 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost motivată.
Incheiere de sedinta din 26.09.2019-apreciază necesară repunerea cauzei pe rol considerând lămuritoare în solu?ionarea cauzei considerentele Deciziei nr. 22/2019 pronunţată de ICCJ în recursul în interesul legii -acordă termen de judecată la data de 26 septembrie 2019, când se citează părţile
Incheiere de sedinta din 11.07.2019-pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii scrise, amână pronun?area pentru data de 11 iulie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.06.2019-admite cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul pârâtului în vederea studierii înscrisurilor depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 06.06.2019în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 23.05.2019în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 18.04.2019în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 14.02.2019în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 17.12.2018În vederea efectuării lucrării de specialitate, amana judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 30.10.2018În vederea efectuării lucrării de specialitate, amana judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 14.09.2018Administrarea probei constând in efectuarea unei expertize in specialitatea topografie, cadastru si in vederea efectuarii lucrării, amana judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 22.05.2018În vederea îndeplinirii celor dispuse de către instanţă, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 23.04.2018