K**** N******
InculpatS**** Z****
Parte civilăK**** F*****
Reprezentant legalîndreptare eroare materială
Incheiere de sedinta din 11.04.2019În baza art. 113 alin. (3), art. 114 alin. (1) Cod procedură penală, coroborat cu art. 129 alin. (1) şi art. 134 alin (1) Cod procedură penală, dispune luarea măsurii educative neprivativă de liberate a supravegherii pe durată de 6 luni faţă de inculpatul Kádár Norbert, pentru săvârşirea infracţiunii de „Furtul în scop de folosinţă” prevăzută şi pedepsită de art. 203 alin. (1) Codul penal rap la art. 229 alin. (1) lit. b) Codul penal, „Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. (1) Codul penal, „Conducere a unui vehicul fără permis de conducere” prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) Codul penal, „Punerea în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat”, prevăzută şi pedepsită de art. 334 alin. (1) Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal şi cu reţinerea art. 113 alin. (3) Codul penal. În baza art. 121 alin. (1) lit. a) şi lit. e) Cod procedură penală, impune inculpatului Kádár Norbert ca pe durata măsurii educative neprivativă de libertate a supravegherii, să urmeze un curs formare profesională şi să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta. În temeiul art. 134 alin. (1) Cod procedură penală şi art. 67 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, desemnează pe tatăl inculpatului Kádár Norbert, numitul Kádár Ferenc, cu supravegherea inculpatului pe durata măsurii educative neprivativă de libertate, iar în baza art. 121 alin. (3) Cod procedură penală, pune în vedere Serviciul de Probaţiune Harghita coordonarea supravegherii inculpatului. În baza art. 511 Cod procedură penală şi art. 65 din Legea nr. 253/2013, după rămânerea definitivă a prezentei, se va stabili termenul pentru punerea în executare a măsurii educative neprivative de libertate a supravegherii, stabilite prin prezenta pe seama inculpatului. În baza art. 397 alin. (1) Cod procedură penală, coroborat cu art. 19, art. 25 din Cod procedură penală şi art. 1349 Cod civil, respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă promovată în cauza penală de către partea civilă S**** Z****. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Kádár Norbert la plata către stat a sumei de 330 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. (6) CPP, cheltuielile cu apărătorului desemnat din oficiu pe seama inculpatului, în sumă de 260 lei, se vor suporta din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 aprilie 2019.
Hotarare 265/2019 din 09.04.2019amână pronunţarea la data de 09.04.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2019stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 27.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2019solicitare relaţii
Incheiere de sedinta din 30.01.2019