M***** M***** I*****
InculpatG******* I***
Parte vătămatăS******* M******** C******
Parte civilăS******* C***** D* U****** B******* A***** B********
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 1 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.433/P/2017 din 31.01.2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul M***** M***** I*****, citarea acestuia pentru termenul de judecată din data de 25.04.2018. Dispune emiterea adresei în vederea comunicării fişei de cazier judiciar . Dispune citarea părţii vătămate şi partilor civile cu menţiunea dacă se constituie părţi civile în cauză, iar în caz afirmativ să indice natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care se întemeiază cererea de constituire ca parte civilă, până la începerea cercetării judecătoreşti În conformitate cu art.346 alin.1 teza a II-a C. proc. pen., dispune comunicarea prezentei încheierii inculpatului, persoanei vatamate şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.03. 2018
Incheiere finala dezinvestire 56/2018 din 28.03.2018