Dosar 3820/107/2008**** din 19.12.2018

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) rejudecare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3820/107/2008****
Data dosar:
19.12.2018
Instanta:
Tribunalul Harghita
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7) rejudecare
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.05.2022 la ora 10:00

    Complet: C3Pe
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    I. Condamnă pe inculpatul Bologa Petru, pentru săvârşirea infracţiunii de „spălare a banilor”, prev. de art. 29 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 656/2002 , cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi g) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii). Deduce din durata pedepsei perioada arestului preventiv din 19.11.2007 - 13.03.2008. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi g) Cod penal. În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală, raportat la art. 16 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal ca urmare a interveniri prescripţiei răspunderi penale privind pe acelaşi inculpat Bologa Petru, pentru infracţiunile de „constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, „complicitate la infracţiunea de furt calificat”, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. b) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 5 Cod penal, „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev de art. 322 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 5 Cod penal. În baza art. 275 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 11.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată. Onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei. II. Condamnă pe inculpatul Zamfira Mihai,pentru săvârşirea infracţiunii de „spălare a banilor”, prev. de art. 29 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi g) Cod penal (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii). Deduce din durata pedepsei perioada arestului preventiv din 19.11.2007 - 13.03.2008. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a), b) şi g) Cod penal. Obligă pe inculpatul Zamfira Mihai la plata sumei de 5000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată. Onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei. III. În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpata Bologa Maria de sub acuza comiterii infracţiunii de „spălare a banilor”, prev. de art. 29 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi art. 5 Cod penal. În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală, raportat la art. 16 lit. f Cod procedură penală, încetează procesul penal ca urmare a interveniri prescripţiei răspunderi penale privind pe acelaşi inculpată Bologa Maria, pentru infracţiunile de „constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. de art. 367 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal, „complicitate la infracţiunea de furt calificat”, prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 228 alin. 1, art. 229 alin. 1, lit. b) Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 5 Cod penal, „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev de art. 322 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 5 Cod penal. În baza art. 275 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, obligă pe inculpată la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată. Onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei. IV. În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 lit. c Cod procedură penală, achită pe inculpatul Bologa Petru Răzvan de sub acuza comiterii infracţiunii de „spălare a banilor”, prev. de art.29 alin.1, lit.a) din Legea nr. 656/2002, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal şi art.5 Cod penal. În baza art.396 alin.6 Cod procedură penală,raportat la art.16 lit.f Cod procedură penală, încetează procesul penal ca urmare a interveniri prescripţiei răspunderi penale privind pe acelaşi inculpat Bologa Petru Răzvan,pentru infracţiunile de „constituire a unui grup infracţional organizat”, prev. de art.367 alin.1 Cod penal,cu aplic.art.5 Cod penal, „complicitate la infracţiunea de furt calificat”, prev.de art.48 Cod penal rap. la art.228 alin.1, art.229 alin.1, lit.b) Cod penal, cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal şi cu aplic.art. 5 Cod penal, „fals în înscrisuri sub semnătură privată”, prev. de art. 322 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplic. art. 5 Cod penal. În baza art. 275 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată. Onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansat Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei. Respinge pretenţiile civile formulate de părţile civile SC Fidax Impex SRL Alba Iulia ?i ANAF prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita. Admite în parte acţiunea civilă formulată de SC Uzina Mecanică Cugir SA, dispune restituirea către această parte civilă a cantităţii de 2.450 kg deşeuri neferoase aflate în custodia SC Aloref SRL Alba Iulia, în baza procesul-verbal încheiat de către organele de cercetare penală la data de 28.08.2007, cantitatea de 910 kg materiale minereuri neferoase ridicate la data de 09.09.2007, din posesia inculpatului Găldean Ioan lăsate în custodia SC Aloref SRL Alba Iulia. Admite în parte acţiunea civilă formulată de către SC Bulbucan SRL Cugir, dispune restituirea către partea civilă a bunurilor aflate în custodia SC Aloref SRL Alba Iulia. Admite acţiunea civilă formulată partea civilă SC 3Fan Construct SRL Sîntimbru-Alba şi va obliga pe inculpatul Bologa Petru să plătească părţii civile suma de 83.868 lei reprezentând daune materiale. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Sews România SRL Deva şi obligă pe inculpaţii Bologa Petru, Ciocea Petru, Mărunţelu Emilian, Lodoabă Radu Amos, Orban Nicolae, Baranka Tiberiu, Cablea Adrian Ioan, să plătească părţi SC Sews România SRL Deva suma de 981.553 de lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 25 alin. 5 Cod procedură penală rap. la art. 16 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă exercitată faţă de inculpatul decedat Rusu Ioan Florentin (fiul lui Ioan şi Ana, născut la data de 06.03.1954 în oraş Cugir, judeţul Alba, CNP 154030613533). Men?ine sechestrul asigurător instituit asupra următoarelor bunuri - suma de 35.775 RON în cupiură de 5 RON şi suma de 1450 RON în cupiură de 5 RON, aparţinând inculpatului Bologa Petru; - imobilul situat în Sebeş, str. Oituz, nr. 14 jud. Alba, înscris în CFR nr. 22158 Sebeş, nr. top. 2316/7/3 şi terenul aferent acestui imobil, situat la aceeaşi adresă în suprafaţă totală de 468 mp, înscris în CF nr. 22158 Sebeş, nr. top. 2316/7/3, deţinute în cotă de 1/1 părţi de către inculpaţii Bologa Petru şi Bologa Maria. - teren intravilan situat în Sebeş, jud. Alba, suprafaţă totală de 1340 mp, înscris în CF 24630 Sebeş, nr. top. 2461/1/2/2/5/1, aparţinând SC Inter Trans Maria SRL Sebeş, administrator inculpata Bologa Maria; - teren intravilan situat în Sebeş, jud. Alba, suprafaţă totală de 3480 mp, înscris în CF 24629 Sebeş, nr. top. 2461/1/2/2/2, aparţinând SC Inter Trans Maria SRL Sebeş, administrator inculpata Bologa Măria; - teren intravilan situat în Lancrăm, zona Sirini în suprafaţă totală de 6674 mp, înscris în CF nr. 2557 Lancrăm, nr. top. 2180/1/2/4, aparţinând SC Inter Trans Maria SRL Sebeş, administrator inculpata Bologa Măria; - teren intravilan situat în Lancrăm zona Sirini, în suprafaţă totală de 25.000 mp, înscris în CF nr. 2557 Lancrăm, nr. top. 2165/4 (24.568 mp), nr. top. 2183/2 (342 mp) şi nr. top. 2185/1 (90 mp aparţinând SC Inter Trans Maria SRL Sebeş, administrator inculpata Bologa Maria. Dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri: - 3 facturi emise de S.C. Intercom Met Grup S.R.L., Strehaia, către S.C. Inter Trans Maria S.R.L., Sebeş (filele 1123 – 1125, vol. II); - 4 facturi emise de S.C. Intercom Met Grup S.R.L., Strehaia, către S.C. Inter Trans Maria S.R.L., Sebeş (filele 1194 – 1197, vol. II); - cele 13 facturi emise de S.C. I.D.L. Impex S.R.L., Strehaia către S.C. Inter Trans Maria S.R.L., Sebeş (filele 1350 - 1351; 1265; 1292 - 1295; 1238 - 1239; 1323 – 1326, vol. II). Dispune restituirea către inculpatul Bologa Petru a bunurilor depuse la camera de corpuri delicte a I.P.J. Alba ridicate în baza dovezii seria 0034420/04.11.2008. Dispune restituirea sumelor de 100 USD, 600 EURO şi 871 RON către Găldean Nicolae, suma de 8500 RON către inculpatul Herban Aurel, autovehiculul marca Mercedes Sprinter, cu număr de înmatriculare AB-04-WKM, având seria de saşiu WDB 9026621R278304, către inculpatul Marcu Mihai. Obligă pe inculpaţii Ciocea Petru, Mărunţelu Emilian, Lodoabă Radu-Amos, Orban Nicolae, Baranka Tiberiu, Cablea Adrian-Ioan, Badea Tănăsică, Simu Nicolae, Dănuţ Gheorghe, Găldean Nicolae, Găldean Ioan, Herban Aurel, Blaga Constantin, Simedru Silviu, Negru Dorin, şi Marcu Mihai, la plata sumei de câte 3.400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi judecată. Onorariile apărătorilor din oficiu, se vor avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.05.2022.

    Hotarare 25/2022 din 11.05.2022
  • Sedinta din data de 09.05.2022 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână deliberarea şi pronunţarea la data de 11.05.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii 35 din 09.05.2022
  • Sedinta din data de 05.05.2022 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână deliberarea şi pronunţarea la data de 09.05.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii 34 din 05.05.2022
  • Sedinta din data de 07.04.2022 la ora 10:00

    Complet: C3Pe
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână deliberarea şi pronunţarea la data de 05.05.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii 33 din 07.04.2022
  • Sedinta din data de 10.03.2022 la ora 10:00

    Complet: C3Pe
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână deliberarea şi pronunţarea la data de 07.04.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii 32 din 10.03.2022
  • Sedinta din data de 10.02.2022 la ora 10:00

    Complet: C3Pe
  • Amână pronunţarea

    Având nevoie de timp pentru a delibera, amână deliberarea şi pronun?area la data de 10.03.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii 31 din 10.02.2022
  • Sedinta din data de 11.01.2022 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Încheiere

    Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză de inculpaţii Zamfira Mihai, Bologa Petru Răzvan şi Bologa Maria, prin apărători. Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronun?area în cauză la data de 10.02.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii 30 din 11.01.2022
  • Sedinta din data de 14.12.2021 la ora 14:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru lipsa apărătorului ales al inculpaţilor B.M. şi B.P.R.,şi a dosarului cauzei, trimis la C.A.Tg.Mureş în vederea soluţionării contestaţiilor formulate împotriva încheierii prin care s-a menţinut măsura asigurătorie.

    Incheiere de sedinta 28 din 14.12.2021
  • Sedinta din data de 09.11.2021 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea reprezentantului parchetului să-şi pregătească concluziile pentru dezbateri.

    Incheiere de sedinta 27 din 09.11.2021
  • Sedinta din data de 28.09.2021 la ora 12:30

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru lipsa justificată a apărătorului ales al inculpatului Bologa Petru, avocat Pop Ciprian Nicolae.

    Incheiere de sedinta 26 din 28.09.2021
  • Sedinta din data de 20.07.2021 la ora 12:30

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Se amână cauza în vederea studierii răspunsului formulat de către reprezentantul parchetului.

    Incheiere de sedinta din 20.07.2021
  • Sedinta din data de 25.05.2021 la ora 13:30

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru a se solicita de la D.N.A. - S.T. Alba Iulia, dosarul de urmărire penală 27/P/2008.

    Incheiere de sedinta 24 din 25.05.2021
  • Sedinta din data de 13.04.2021 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru a se pronunţa asupra cererii de excludere a celor două Note de constatare întocmite de Garda Financiară Alba, apreciate ca fiind probe derivate din probele declarate nule şi excluse din materialul probator.

    Incheiere de sedinta 23 din 13.04.2021
  • Sedinta din data de 16.03.2021 la ora 11:30

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea audierii prin videoconferinţă a inculpatului Zamfira Mihai.

    Incheiere de sedinta 22 din 16.03.2021
  • Sedinta din data de 02.02.2021 la ora 11:30

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea audierii inculpatului Zamfira Mihai, care din motive de sănătate nu s-a putut prezenta la acest termen de judecată.

    Incheiere de sedinta 21 din 02.02.2021
  • Sedinta din data de 24.11.2020 la ora 11:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Amână cauza văzând cererea de amânare a cauzei pe motive medicale formulată de către inculpatul Z.M.

    Incheiere de sedinta din 24.11.2020
  • Sedinta din data de 13.10.2020 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea audierii inculpatului Zamfira Mihai, raportat la ora înaintată a şedinţei şi boala de care suferă inculpatul.

    Incheiere de sedinta 19 din 13.10.2020
  • Sedinta din data de 14.09.2020 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru lipsa de procedură faţă de societatea Sastry Yonix SRL Sebeş.

    Incheiere de sedinta 18 din 14.09.2020
  • Sedinta din data de 02.07.2020 la ora 11:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru a se pronunţa asupra cererii de excludere din materialul probator a actelor de urmărire penală ce se află în legătură directă cu activitatea de supraveghere tehnică.

    Incheiere de sedinta 17 din 02.07.2020
  • Sedinta din data de 11.06.2020 la ora 14:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii procedurii de citare faţă de toate părţile în cauză.

    Incheiere de sedinta 16 din 11.06.2020
  • Sedinta din data de 28.05.2020 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea realizării procedurii de citare cu toate părţile.

    Incheiere de sedinta 15 din 28.05.2020
  • Sedinta din data de 07.05.2020 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Stare de urgenta

    Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 64 alin. (5) din Decretul nr. 240/2020, fără efectuarea vreunui act de procedură.

  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 13:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru lipsa justificată a apărătorilor inculpaţilor Bologa.

    Incheiere de sedinta 14 din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 26.02.2020 la ora 13:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea desemnării unui alt apărător din oficiu pentru inculpatul Ciocea Petru, precum şi pentru lipsa pe motive medicale a domnului avocat Popovici Cristian.

    Incheiere de sedinta 13 din 26.02.2020
  • Sedinta din data de 06.02.2020 la ora 13:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Amâna cauza în vederea respectării principiului continuităţii.

    Incheiere de sedinta 12 din 06.02.2020
  • Sedinta din data de 23.01.2020 la ora 11:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru lipsa unora dintre apărătorii aleşi ai inculpaţilor.

    Incheiere de sedinta 11 din 23.01.2020
  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 11:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru lipsa unora dintre apărătorii aleşi ai inculpaţilor.

    Incheiere de sedinta 10 din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 21.11.2019 la ora 11:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată.

    Incheiere de sedinta 9 din 21.11.2019
  • Sedinta din data de 29.10.2019 la ora 11:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitatea apărătorilor să studieze înscrisurile depuse la dosar.

    Incheiere de sedinta 8 din 29.10.2019
  • Sedinta din data de 19.09.2019 la ora 11:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru restituirea înscrisurilor către SRI în vederea analizării oportunităţii declasificării acestora.

    Incheiere de sedinta 7 din 19.09.2019
  • Sedinta din data de 23.07.2019 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    emitere adresă către SRI

    Incheiere de sedinta din 23.07.2019
  • Sedinta din data de 20.06.2019 la ora 12:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    Pentru administrarea probatoriului încuviinţat.

    Incheiere de sedinta 5 din 20.06.2019
  • Sedinta din data de 09.05.2019 la ora 08:30

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii procedurii de citare faţă de toate părţile , precum şi pentru audierea inculpaţilor care doresc să dea declaraţii în cauză.

    Incheiere de sedinta 4 din 09.05.2019
  • Sedinta din data de 02.04.2019 la ora 08:30

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea îndeplinirii procedurii de citare faţă de toate părţile , precum şi pentru audierea inculpaţilor care doresc să dea declaraţii în cauză.

    Incheiere de sedinta 3 din 02.04.2019
  • Sedinta din data de 06.03.2019 la ora 12:00

    Complet: C1Pe
  • Amână cauza

    Respinge ca neîntemeiată cererea de recuzare a doamnului judecător LORINCZ ROMEO, formulată de avocat Ghere Vasile.

    Incheiere recuzare din 06.03.2019
  • Sedinta din data de 05.03.2019 la ora 11:00

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea soluţionării cerereii de recuzare formulată oral împotriva preşedintelui completului de judecată.

    Incheiere de sedinta 2 din 05.03.2019
  • Sedinta din data de 22.01.2019 la ora 08:30

    Complet: C3Pe
  • Amână cauza

    În vederea realizării procedurii de citare cu toate părţile.

    Incheiere de sedinta 1 din 22.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD