D******* G******* D* I******* Ş* T*** L***** A S********* 1
ReclamantS* M******* M**** S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE IMPOZITE ŞI TAXE LOCALE SECTOR 1 BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâta S.C. ,,MIXPRINT MEDIA,, SRL, având ca obiect dizolvare societate. Dispune dizolvarea societăţii comerciale pârâte. Dispune comunicarea hotărârii către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - administraţia judeţeană a finanţelor publice/administraţia finanţelor publice a sectorului , precum şi înregistrarea menţiunii de dizolvare in registrul comerţului si publicarea in Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, pe cheltuiala reclamantului. Cu drept de apel pentru orice persoană interesată în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii, iar pentru părţi, de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti – secţia a VI –a Civilă iar o copie a acestuia se va depune şi la Oficiul Registrului Comerţului de pe Lângă Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 25.04.2019.
Hotarare 1135/2019 din 25.04.2019În vederea refacerii procedurii de citare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.03.2019.
Incheiere de sedinta din 28.03.2019