S* B******** S**
Intimat ReclamantB***** A************* D* A*********** D** R******
Apelant PârâtRespinge cererea de apel formulată de apelantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Romania în contradictoriu cu intimata S* B******** S**, împotriva sentinţei civile nr. 8607/12.07.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 3862/325/2017, ca neîntemeiată. Admite cererea de apel incident formulată de apelanta S* B******** S** în contradictoriu cu intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Romania, împotriva sentinţei civile nr. 8607/12.07.2017, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 3862/325/2017. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: Admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta S* B******** S** în contradictoriu cu pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din Romania. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3583,28 lei, cu titlu de penalităţi de întârziere. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3472 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Tribunalul Timiş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.09.2019.
Hotarare 710/2019 din 17.09.2019În baza procesului-verbal din data de 29.05.2019 trimite prezentul dosar completului stabilit ca urmare a repartizării ciclice.
Incheiere de sedinta din 29.05.2019Amână cauza la data de 29.05.2019.
Incheiere de sedinta din 27.03.2019Amână cauza la data de 27.03.2019
Incheiere de sedinta din 13.02.2019Repune cauza pe rol. Fixează termen la data de 13.02.2019 .
Incheiere de sedinta din 12.12.2018Amână pronun?area la data de 12.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2018