S**** J***
ReclamantS**** A*****
ReclamantS* B*** P*** S* S******** R******* D* V***
PârâtS* B*** P*** S*
PârâtSC.155/Admite cererea, astfel cum a fost precizată ulterior. Constată caracterul abuziv şi implicit nulitatea absolută a clauzelor prevăzute la art.4 pct. 4.11 lit. a şi b cu referire la art. 5 pct.5 şi art.8 pct.8.1 alin.9, privind comisionul de acordare şi respectiv comisionul de administrare , din contractul de credit ipotecar nr. HL14033/24.08.2007 încheiat între reclamanţi şi pârâta Bancpost SA – prin Agenţia Roşiorii de Vede. Obligă pe pârâtă să restituie reclamanţilor suma de 835,5 CHF încasată cu titlul de comision de acordare, suma încasată cu titlul de comision de administrare, începând cu prima rată şi până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţei, precum şi la dobânda legală calculată de la data achitării acestor sume şi până la data restituirii efective. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării, cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 06 februarie 2019.
Hotarare 155/2019 din 06.02.2019