A**** I***
InculpatÎn baza art. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, stabileşte inculpatului A**** I***, pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinerea de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. Amână aplicarea pedepsei stabilite prin prezenta în baza art. 83 alin. 1 Cod penal, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în conformitate cu art. 84 alin. 1 Cod penal, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul A**** I*** faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza dispoziţiilor art. 85 al. 2 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul A**** I*** va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria Municipiului Suceava, sau AJOFM Suceava, pe o perioada de 30 zile, afară de cazul în care datorită stării de sănătate nu poate presta această muncă. În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului A**** I*** asupra prevederilor art. 88 Cod penal referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei şi dispunerea aplicării şi executării pedepsei ca urmare a neexecutării obligaţiilor impuse, a nerespectării măsurilor de supraveghere impuse prin hotărâre până la expirarea termenului de supraveghere, ori ca urmare a săvârşirii de infracţiuni. În conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 şi 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu modificările şi completările ulterioare, dispune confiscarea cantităţii de 0,64 grame Cannabis (proba nr. 1), rămasă după efectuarea determinărilor fizico-chimice, conform raportului de expertiză nr. 3515583 din data de 15.02.2017 al B.C.C.O. Iaşi – Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor, (f. 72– 78 ds.u.p.) şi care au fost depuse la I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform Dovezii seria H, nr. 0216178 din data de 06.03.2017 ( f. 79 ds.u.p.). În baza art. 398 Cod procedură penală raportat la art. 272 Cod procedură penală şi art. 274 alin. 1 teza I Cod procedură penală obligă inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma 300 lei din faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 mai 2019.
Hotarare 125/2019 din 28.05.2019Potrivit art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, pronunţarea asupra cauzei de faţă va avea loc la data de 28 mai 2019.
Incheiere de sedinta din 13.05.2019Constată că prezentul dosar a fost repartizat ciclic completului C6F. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.05.2019, ora 09:00, completul C6F.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019Apreciind necesară emiterea unei adrese către Agenţia Naţională Antidrog,pentru a se comunica dacă inculpatul a respectat programul ulterior includerii în circuitul integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, acordă termen la data de 17.04.2019, ora 09:00, C3F.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019