S***** M*****
InculpatS***** M***** -**** a****** l* u** i********
InculpatÎn temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 180D/P/2015 din data de 08.11.2018 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, privind pe inculpatul S***** M***** a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S***** M*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, fără drept, faptă prev. şi ped. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, modificată şi completată, cu aplicarea art.113 alin.2 Cod penal. Termenul şi măsurile privind fondul cauzei, urmează a fi dispuse după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu, astăzi, 04 ianuarie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 04.01.2019