R**** E*** z** "*******
InculpatI***** C****** C******* z** "********
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Galaţi. În baza art. 226 C.p.p. raportat la art. 223 al. 2 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Răduţ Emil şi Iftene Claudiu Cristian, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni neautorizate cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată, prevăzută de art. 16 al. 1 din Legea 194/2011 (republicată), cu aplicarea art. 35 al. 1 C.p., iar în privinţa ultimului inculpat şi cu reţinerea art. 113 al. 3 C.p., pe o perioadă de 30 zile, începând cu data prezentei, 15.11.2018, până la 14.12.2018 inclusiv. În conformitate cu art. 230 C.p.p. dispune emiterea de îndată a mandatelor de arestare preventivă pentru inculpaţii mai sus menţionaţi. Suma de 260 lei, reprezentând onorariul de apărător desemnat din oficiu în cauză pentru inculpaţi, va fi avansată Baroului Galaţi din fondul M.J. Cheltuielile judiciare în cauză rămân în sarcina statului conform disp. art. 275 al. 3 C.p.p. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15.11.2018.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 15.11.2018