R******* O***** I***
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată că Judecătoria Fălticeni este competentă material şi teritorial să soluţioneze cauza, apoi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 443/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, privind pe inculpatul Rădăşanu Ovidiu-Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Rădăşanu Ovidiu-Ioan, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu la data de 27 decembrie 2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 27.12.2018