O****** N******* A* R********** C********* P*** R*********** L**** T*** T******
ReclamantS* E****** S*** P*** R*********** L****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul Oficiul Naţional al Registrul Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în contradictoriu cu pârâta EST – OIL SRL. Dispune radierea societăţii EST – OIL SRL, din registrul comerţului. Dispune înregistrarea în registrul comerţului a menţiunii de radiere a societăţii EST – OIL SRL, comunicarea prezentei hotărâri către Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi efectuarea publicităţii legale de către ORCT Braşov (pe pagina de internet a ONRC şi prin afişare la sediul ORCT Braşov), in condiţiile prevăzute de art. 237 al. 10 din Leg. 31/1990 şi art. 3 al. 7 din OUG 116/2009. Cu apel în termen de 30 zile de la efectuarea formalităţilor prevăzute de art. 237 alin. 9 din Legea nr. 31/1990, ce se va depune la Tribunalul Bra?ov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.01.2019.
Hotarare 40/2019 din 30.01.2019Faţă de lipsa de timp pentru deliberare se amână pronunţarea la data de 30.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2019