C****** I***
Condamnat CondamnatÎn baza art.23 din Legea nr.253/2013 rap. la art.63, art.64 C.pen. respinge sesizarea formulată de Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Cluj, privind înlocuirea cu închisoarea/munca în folosul comunităţii a pedepsei amenzii penale în cuantum de 2.700 lei (180 zile-amendă, câte 15 lei pentru fiecare zi-amendă), aplicată condamnatului C.I. prin sentinţa penală nr.170/23.05.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr.7872/117/2017 (rămasă definitivă prin neapelare la data de 25.06.2018).Conform art.272 C.pr.pen. stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 230 lei reprezentând onorariul avocaţial din oficiu (cuvenit av. Mudure Vlad-George), care se avansează din F.M.J. Potrivit art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.12.2019.
Hotarare 328/2019 din 10.12.2019Amână pronunţarea hotărârii la data de 10.12.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2019Stabileşte termen pentru pronunţarea hotărârii la data de 26.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2019Admite solicitarea petentului privind amânarea cauzei, pentru a face dovada plăţii integrale a amenzii penale, sens în care acordă un ultim termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 17.09.2019Admite solicitarea petentului pentru a face dovada plăţii integrale a amenzii penale.
Incheiere de sedinta din 28.05.2019Admite solicitarea petentului pentru a face dovada plăţii integrale a amenzii penale.
Incheiere de sedinta din 23.04.2019Faţă de hotărârea Adunării Generale a Tribunalului Cluj din data de 22.02.2019 privind suspendarea activităţii instanţei de judecată, amână cauza. Admite cererea petentului de amânare a cauzei pentru plata amenzii.
Incheiere de sedinta din 26.02.2019Admite solicitarea condamnatului privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a face dovada plăţii amenzii.
Incheiere de sedinta din 18.12.2018În vederea acvirării dosarului nr. 7872/117/2018 al Tribunalului Cluj.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018