L**** M***** D*****
InculpatÎn temeiul art. 336, alin.1 din Codul penal, raportat la art. 396, alin.2 Cod de procedură penală: Condamnă pe inculpatul L**** M***** D*****, , pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336, alin.1 Cod penal la pedeapsa de 2 ani de închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a),b) şi i) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a),b) şi i) C. pen interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de 2 ani de închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) literele a şi b C. pen. impune condamnatului să execute următoarele obligaţii: -să urmeze un curs de pregătire şcolară sau de calificare profesională. -să frecventeze două programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunităţii pe o perioada de 90 zile, în una din următoarele instituţii: Arhiepiscopia Bucureştilor sau Primăria Municipiului Bucureşti-Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane. În baza art. 91 alin. (4) C. pen rap la art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Dispune comunicarea hotărârii după rămânerea definitivă către IPJ Dâmboviţa în vederea aplicării dispoziţiilor art. 114 alin. 1 lit. b din OUG 195/2002. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la de la comunicarea minutei conform art. 410 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26.11.2019.
Hotarare 154/2019 din 26.11.2019Se va cita martorul din rechizitoriu Neagu Gheorghe. Se va înainta dosarul in original către INML Mina Minovici in vederea efectuării raportului de expertiză medico legala, având ca obiectiv: recalcularea valorii alcoolemiei la momentul când s-a produs accidentul, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Amana cauza la data de 26.11.2019 (ora 09 :00), pentru cand inculpatul are termen in cunostinţă. Pronunţată în şedinţă publică de 29.10.2019.
Incheiere de sedinta din 29.10.2019Se va cita martorul din rechizitoriu Stan Sorinel cu mandat de aducere. Se va înainta dosarul in original către INML Mina Minovici in vederea efectuării raportului de expertiză medico legala, având ca obiectiv: recalcularea valorii alcoolemiei la momentul când s-a produs accidentul, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Amana cauza la data de 29.10.2019 (ora 12 :00), pentru cand inculpatul are termen in cunostinţă. Pronunţată în şedinţă publică de 24.09.2019
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Se va cita martorul din rechizitoriu Stan Sorinel. Se va emite adresa către INML Mina Minovici pentru a ne comunica cuantumul si contul unde sa fie virat onorariul expertizei medico legala, având ca obiectiv: recalcularea valorii alcoolemiei la momentul când s-a produs accidentul, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Amana cauza la data de 24.09.2019, pentru cand inculpatul are termen in cunostinţă. Pronunţată în şedinţă publică de 25.06.2019.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Se va cita martorul din rechizitoriu Stan Sorinel. Se va emite adresa către SML Dâmboviţa pentru a ne comunica cuantumul si contul unde sa fie virat onorariul expertizei medico legala, având ca obiectiv: recalcularea valorii alcoolemiei la momentul când s-a produs accidentul, prin raportare la înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Amana cauza la data de 25.06.2019, pentru cand inculpatul are termen in cunostinţă. Pronunţată în şedinţă publică de 28.05.2019.
Incheiere de sedinta din 28.05.2019