Dosar 3906/86/2018 din 20.11.2018

contestaţie decizie de sancţionare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3906/86/2018
Data dosar:
20.11.2018
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de sancţionare
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Admite cererea

    Admite contestaţia astfel cum a fost modificată. Anulează decizia de sancţionare nr. 389 din 15.10.2018 emisă de intimată. Obligă intimata la repararea prejudiciului creat contestatorului prin diminuarea salariului pe o lună cu 10%. Respinge capătul doi de cerere ca neîntemeiat. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Executorie de drept. Cu drept de apel, care se depune la Tribunalul Suceava, în termen de 10 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 18.03.2019.

    Hotarare 286/2019 din 18.03.2019
  • Sedinta din data de 04.03.2019 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru 18.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2019
  • Sedinta din data de 18.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Amână cauza

    Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Încuviinţează pentru contestator proba cu interogatoriul pârâtei. Pune în vedere contestatorului să comunice reprezentantului intimatului un exemplar al interogatoriului propus, pentru a răspunde la acesta. Încuviinţează pentru contestator proba cu audierea a doi martori, din cei trei propuşi, respectiv Onesciuc Johannes Raimund şi Poenari Dana Elena Încuviinţează pentru intimat proba cu interogatoriul contestatorului. Pune în vedere contestatorului ca la următorul termen de judecată să se prezinte în instanţă în vederea administrării probei încuviinţate. Amână judecarea cauzei pentru data de 4 martie 2019, ora 9,00, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2019
  • Sedinta din data de 04.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Amână cauza

    pentru a se lua cunoştinţă de documentaţia depusă la dosarul cauzei

    Incheiere de sedinta din 04.02.2019
  • Sedinta din data de 21.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Amână cauza

    Respinge excepţia tardivităţii ca neîntemeiată. Cu cale de atac odată cu fondul. Fixează termen de judecată pe data de 4.02.2019 pentru când se vor cita părţile, pârâta cu menţiunea de a depune documentaţia ce a stat la baza deciziei ce face obiectul prezentului dosar. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.01.2019.

    Incheiere de sedinta din 21.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD