L*** F******** I****
InculpatÎn temeiul art. 346 alin.1 C. proc. pen., constată că Judecătoria Timişoara este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5961/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timi?oara, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul 5961/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, privind pe inculpatul Lupu Florentin Ionu?, fară antecedente penale, trimis în judecată, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fară permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzute si sancţionate de art. 335 al. 1 CP. şi art. 336 al. 1 C.P., cu aplicarea art. 38 al. 2 CP. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Lupu Florentin Ionu?. Dispune comunicarea prezentei încheieri procurorului ?i inculpatului Lupu Florentin Ionu?. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 12.04.2018.
Incheierefinalacamerapreliminara din 12.04.2018