S******** D* P********* M****
PetentD********* C****** A****
InculpatRespinge cererea formulată la 1.11.2018 de către S******** D* P********* M****, de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 1314/308/2015 prin sentinţa penală nr. 30/1,02.2016 privind pe condamnatul D********* C****** A****. Cheltuielile judiciare efectuate în prezentul dosar rămân în sarcina statului , iar suma de 130 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu conform delegaţiei nr. 4280/2018 se avansează din fondurile Ministerului justiţiei către Baroul Mureş. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.04.2019, ora 15,00.
Hotarare 112/2019 din 10.04.2019Amână pronunţarea la data de 10.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.04.2019Emiterea unei adrese către SC Fermis SRL Sighişoara , cu menţiunea să comunice dacă inculpatul D********* C****** A**** este angajatul lor, care este programul de lucru al acestuia şi dacă în cursul anului 2018 acesta a beneficiat de concediu de odihnă şi în ce perioadă. Emiterea unei adrese către S******** D* P********* M**** cu menţiunea să arate dacă inculpatul le-a comunicat noul său domiciliu şi anume Sighişoara , str. Cloşca nr. 1 A , în condiţiile în care în cartea de identitate a acestuia apare acest domiciliu încă începând cu data de 5.10.2017, precum şi noul său număr de telefon. Totodată să arate la ce adresă i-au fost comunicate cele două avertismente aplicate .
Incheiere de sedinta din 25.02.2019pentru LIPSA INCULPATULUI, AMÂNA CAUZA.
Incheiere de sedinta din 03.12.2018