Dosar 3939/62/2018 din 19.11.2018

deschiderea procedurii la cererea creditorului


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3939/62/2018
Data dosar:
19.11.2018
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
deschiderea procedurii la cererea creditorului
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Urmatoarea sedinta in data de 19.04.2023 la ora 12:00

    Complet: CI5-MA
  • Sedinta din data de 25.01.2023 la ora 12:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Stabileşte termen administrativ de control la data de 19.04.2023, CI5 -MA, ora 12:00, Camera de consiliu, pentru valorificarea bunurilor identificate în în averea debitoarei. Fără prezenţa părţilor. Pune în vedere lichidatorului judiciar să depună la dosar raportul de activitate cu dovada măsurilor întreprinse în procedură, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului stabilit, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare, în caz de neconformare. De asemenea, să comunice la dosar dovada publicării raportului în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în condiţiile prevăzute la art. 59 alin. 2 din Legea nr. 85/2014.

    Rezolutie din 25.01.2023
  • Sedinta din data de 19.10.2022 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor identificate în averea debitoarei, în acord cu hotărârea creditorilor din 07.07.2022, acordă termen de control la 25.01.2023 MA.

    Incheiere de sedinta din 19.10.2022
  • Sedinta din data de 27.04.2022 la ora 12:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor identificate în averea debitoarei, în acord cu hotărârea creditorilor şi analizarea cererii de plată a Com. Bod, acordă termen de control la 19.10.2022 MA.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2022
  • Sedinta din data de 16.02.2022 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor identificate în averea debitoarei, acordă termen de control la 27.04.2022 MA.

    Incheiere de sedinta din 16.02.2022
  • Sedinta din data de 06.10.2021 la ora 11:30

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Pentru întocmirea tabelului definitiv al creanţelor, identificarea, inventarierea şi evaluarea bunurilor debitoarei, acordă termen control la 16.02.2022/MA

    Incheiere de sedinta din 06.10.2021
  • Sedinta din data de 09.06.2021 la ora 11:45

    Complet: CI5
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    În baza art. 145 alin. 1 lit. C din L. nr. 85/2014 dispune începerea procedurii falimentului faţă de debitoarea D.L.C. FARM SRL. Desemnează lichidator judiciar provizoriu CII Alexandru Cosmin Gheorghe, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 63 din L. nr. 85/2014. Stabileşte onorariul lichidatorului judiciar 4000 lei. Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi dispune ridicarea dreptului său de administrare. Fixează termenul maxim de predare a gestiunii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii la 30.06.2021. Dispune întocmirea de către administratorul judiciar şi predarea către lichidatorul judiciar în termen de maximum 5 zile de la intrarea în faliment a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii, a tabelului definitiv al creanţelor şi a oricăror tabele întocmite în procedură, a oricăror rapoarte de distribuţie, a listei actelor şi operaţiunilor efectuate după data deschiderii procedurii. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, tuturor băncilor unde debitoarea are conturi, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanţelor născute în cursul procedurii la 26.07.2021. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 26.08.2021. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 27.09.2021. În temeiul art. 151 din L. nr. 85/2014 dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte proceduri de lichidare. Stabileşte termen de judecată 06.10.2021, sala T5, ora 11,30. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi 09.06.2021, cu aplicarea art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare intermediara 722/2021 din 09.06.2021
  • Sedinta din data de 28.04.2021 la ora 14:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru discutarea propunerii de trecere la procedura falimentului debitoarei, acordă t. la 09.06.2021, ora 11:45.

    Incheiere de sedinta din 28.04.2021
  • Sedinta din data de 13.01.2021 la ora 12:00

    Complet: CI5-MA
  • Amână cauza

    Pentru continuarea perioadei de observaţie a modului de îndeplinire a planului de reorganizare, acordă t. la 28.04.2021, MA.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2021
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 12:00

    Complet: CI5
  • Fond

    Confirmă planul de reorganizare a activităţii debitoarei D.L.C. FARM SRL pe o perioadă de 3 ani. Activitatea debitoarei se va desfăşura sub supravegherea administratorului judiciar, în conformitate cu planul confirmat. Cu drept de apel în 7 zile de la comunicare. Apelul se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi 30.09.2020, cu aplicarea art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.

    Hotarare intermediara 656/2020 din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 16.09.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra confirmării planului de reorganizare la data de 30.09.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.09.2020
  • Sedinta din data de 25.03.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 11:00

    Complet: CI5-CC
  • Amână cauza

    Având în vedere dispoziţiile Hotărârii nr.5/11.03.2020 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Braşov, emisă în interesul bunei administrări a actului de justiţie, pentru prevenirea contaminării cu COVID 19, preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial în 25.03.2020, la data de 16.09.2020, sala T5, ora 11,00. Se menţin dispoziţiile instanţei, respectiv obligaţiile procesuale puse în sarcina părţilor, pentru termenul de judecată din 25.03.2020, în aceleaşi condiţii şi sub aceleaşi sancţiuni.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2020
  • Sedinta din data de 13.02.2020 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 20.12.2019 la ora 9:00

    Complet: CI6-CC
  • Amână cauza

    Termen preschimbat

    Incheiere de sedinta din 20.12.2019
  • Sedinta din data de 14.11.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, analizarea declaraţiilor de creanţă depuse la dosar pentru acest termen de judecată şi pentru reconvocarea adunării creditorilor în vederea votării planului de reorganizare, stabileşte termen la data de 13.02.2020, sala T4, ora 12:00.

    Incheiere de sedinta din 14.11.2019
  • Sedinta din data de 03.10.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii, amână cauza la data de 14.11.2019, sala T4, ora 12.00

    Incheiere de sedinta din 03.10.2019
  • Sedinta din data de 09.05.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Legea 85/2006 privind insolventa

    Respinge contestaţia formulată de debitoarea SC D.L.C.-FARM SRL. În temeiul art. 72 al. 1 din Legea nr. 85/2014 respinge cererea debitorului SC D.L.C.-FARM SRL de obligare a creditoarei SC AGROVENA SRL la consemnarea cauţiunii. Admite cererea formulată de creditoarea SC AGROVENA SRL în contradictoriu cu debitoarea SC D.L.C.-FARM SRL. În baza art. 72 alin.6 din Legea nr. 85/2014, Constată ca debitoarea este în stare de insolvenţă şi în consecinţă: Deschide procedura generală a insolvenţei împotriva debitoarei SC D.L.C.-FARM SRL. În baza art. 73, art.45 alin.1 lit.d şi art.57 alin.1 din Legea nr. 85/2014, Desemnează administrator judiciar provizoriu pe CII Alexandru Cosmin Gheorghe, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 din legea 85/2014, cu un onorariu provizoriu, pentru întreaga procedură a insolvenţei, de 2000 lei şi un onorariu de succes de 1% din valoarea fondurilor obţinute obţinute în beneficiul creditorilor. În baza art. 99 şi art. 100 din Legea nr. 85/2014, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare, conform Codului de procedură civilă, printr-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În baza art. 100 alin 1 din Legea nr. 85/2014, Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe la data de 24.06.2019. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi publicarea în BPI a tabelului preliminar al creanţelor la data de 15.07.2019. Fixează termenul limită pentru întocmirea şi afişarea tabelului definitiv al creanţelor la data de 09.08.2019. Fixează prima şedinţă a adunării creditorilor la data de 19.07.2019 şi dispune ca administratorul judiciar să convoace creditorii debitorului. În baza art.92 alin 1 din Legea nr.85/2014, Dispune ca, în termen de 20 de zile de la desemnare, administratorul judiciar să întocmească un raport prin care să se propună fie intrarea în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observa?ie din procedura generală. În baza art.101 alin 1 din Legea nr.85/2014, Dispune ca, în termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar să procedeze la inventarierea tuturor bunurilor din averea debitorului. În baza art. 74 şi art.82 alin 1 din Legea nr. 85/2014, Dispune ca, în termen de 10 zile de la data notificării prezentei, debitorul să depună la dosar toate documentele şi informaţiile, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. În baza art. 76 din Legea nr.85/2014, Dispune comunicarea prezentei hotărâri către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului declarat la registrul corespunzător şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. În baza art. 39 alin. 3 din Legea privind nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor şi/ sau administratorul judiciar a unui cont bancar din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Executorie. Stabileşte termen de judecată la 03.10.2019, ora 12. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bra?ov, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată azi, 09.05.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare intermediara 637/2019 din 09.05.2019
  • Sedinta din data de 25.04.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Amână pronunţarea

    Pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea în cauză la data de 09.05.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.04.2019
  • Sedinta din data de 28.03.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Amână cauza

    Faţă de cererea de amânare formulată în cauză, urmează a se acorda un ultim termen de judecată pentru soluţionarea litigiului pe cale amiabilă,sens în care, amână cauza la data de 25.04.2019, sala T4, ora 12:00.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2019
  • Sedinta din data de 10.01.2019 la ora 12:00

    Complet: CI7
  • Amână cauza

    Pentru comunicarea contestaţiei la starea de insolvenţă şi soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, amână judecarea cauzei,

    Incheiere de sedinta din 10.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD