B**** G******* E****
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** B********
PârâtA************ S***** 2 A F********* P******
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti ca neîntemeiată. Admite cererea formulată de reclamanta Bârla Graziela în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi A************ S***** 2 A F********* P****** Bucureşti. Anulează decizia nr.4080263829431/31.12.2017. Ia act că reclamanta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată şi o obligă la plata către expertul judiciar Mateescu Mariana Daniela a diferenţei de onorariu definitiv de 1000 lei. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cerere de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată, azi, 28.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 359/2020 din 28.01.2020În vederea deliberării amână pronunţarea la data de 28.01.2020. Pronunţată azi, 21.01.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.01.2020Termen acordat în vederea comunicării raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 07.01.2020În vederea depunerii raportului de exertiză.
Incheiere de sedinta din 03.12.2019În vederea depunerii raportului de expertiză, acesta fiind ultimul termen acordat, pentru acest motiv.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019În vederea depunerii raportului de expertiză, cu avertisment amendă.
Incheiere de sedinta din 22.10.2019În vederea depunerii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019În vederea depunerii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 10.09.2019În vederea depunerii raportului de expertiza.
Incheiere de sedinta din 11.06.2019Faţă de lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 28.05.2019În vederea depunerii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 16.04.2019lipsă expertiză - termen la 16.04.2019
Incheiere de sedinta din 19.03.2019Acordă termen la data de 19.03.2019 pentru administrarea probelor încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019