M****** V******
ReclamantM****** I***
PârâtM********* T**** - P*** P*****
PârâtAdmite cererea. Dispune îndreptarea omisiunilor strecurate în sentinţa civilă nr. 77 pronunţată la data de 15.01.2019 în dosarul nr. 3960/328/2018 al Judecătoriei Turda, în sensul menţionării faptului că defunctul M.I. s-a născut în Comuna Viişoara, sat Urca, jud. Cluj şi că defunctul M. I. este fiul lui M. T. şi M. M. Îndreptarea acestor omisiuni se va face pe ambele exemplare ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Turda. Cercetată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.04.2019.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.04.2019Admite cererea formulată de către reclamanta M V, în contradictoriu cu intimaţii M I, şi M T. Dispune afişarea, timp de două luni, a hotărârii de declarare judecătorească a morţii, după rămânerea definitivă a acesteia, la sediul Judecătoriei Turda şi al Primăriei municipiului Turda, precum şi la ultimul domiciliu al intimatului. Dispune comunicarea dispozitivului hotărârii de declarare a morţii, cu menţiunea că hotărârea a rămas definitivă, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă al Persoanelor Turda în vederea înregistrării decesului intimatului în registrul de stare civilă. Cu drept de apel, la Tribunalul Cluj, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii.
Hotarare 77/2019 din 15.01.2019pentru pronunţare/amânarea pronunţării
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.01.2019lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 20.11.2018