M***** G****************
InculpatJ**** M****
Parte civilăS******* C***** D* U****** S** I***
Parte vătămatăS* V***** A***** I******** G**** S*
Parte responsabilă civilmenteS******* C***** D* U****** O************ B********
Parte civilă1. În temeiul art. 335 alin. 2 Cod penal şi art. 396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul MEI?OR GABRIEL-ALEXANDRU (...) la o pedeapsă de 6 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere În baza art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b ?i lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a, lit. b ?i lit. i Cod penal ca pedeapsă accesorie. 2. În temeiul art. 338 alin. 1 Cod penal şi art.396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul MEI?OR GABRIEL-ALEXANDRU (...) la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de părăsirea locului accidentului. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b ?i lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a, lit. b ?i lit. i Cod penal ca pedeapsă accesorie. 3. În temeiul art. 196 alin. 2 ?i 3 Cod penal cu aplicarea art.396 alin. 1, 2, 10 Cod proc.pen. condamnă pe inculpatul MEI?OR GABRIEL-ALEXANDRU (...) la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b ?i lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pe o durată de 4 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a, lit. b ?i lit. i Cod penal ca pedeapsă accesorie. În baza art. 38 alin.1 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care se adăugă sporul obligatoriu de 6 luni închisoare (o treime din totalul celorlalte pedepse), pedeapsa rezultată pe care o va executa inculpatul MEI?OR GABRIEL-ALEXANDRU fiind de 2 ani ?i 6 luni închisoare. În baza art.91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucure?ti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. 1 Cod Penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1, lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucure?ti. În baza art.93 alin.2 lit. b) Cod penal impune inculpatului obliga?ia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul uneia dintre următoarele două institu?ii: Funda?ia pentru Promovarea Sanc?iunilor Comunitare sau Direc?ia Generală de Asisten?ă Socială ?i Protec?ie a Copilului Sector 3, consilierul de proba?iune din cadrul Serviciul de Probaţiune Bucure?ti urmând a decide, potrivit art.57 cu ref. la art.51 din Legea 253/2013, în care din cele două institu?ii urmează a se executa obliga?ia. Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Bucure?ti. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal şi art. 404 alin. 2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 45 alin. 3 lit a) Cod penal rap. la art. 67 Cod penal aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit. a, lit. b ?i lit. i Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat ?i dreptul de a conduce autovehicule în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, pe o durată de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art.68 alin.1 lit. b Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 65 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b ?i lit. i Cod penal ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă. Prezenta hotărâre se va comunica, la data rămânerii definitive, Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov care va proceda potrivit disp. art. 97 alin. 5 din OUG nr. 195/2002. În baza art. 72 alin. 1 Cod penal şi art. 404 alin. 4 Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată inculpatului MEI?OR GABRIEL-ALEXANDRU, perioada re?inerii de la data de 25.11.2017 până la data de 26.11.2017. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul MEI?OR GABRIEL-ALEXANDRU, urmând ca, în temeiul art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, inculpatul să fie informat că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului său genetic. În temeiul art. 399 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, men?ine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul MEI?OR GABRIEL-ALEXANDRU prin ordonanţa de dispunere a controlului judiciar din 26.11.2017 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu în dosar nr. 6147/P/2017. Instan?a ia act că Spitalul Clinic de Urgen?ă ”Sf. Ioan” ?i Spitalul Clinic de Urgen?e Oftalmologice Bucure?ti nu s-au constituit parte civilă în procesul penal. În baza art.397 alin.1 cu referire la art.19 ?i art. 25 alin. 1 din Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 şi urm. Cod civil ?i art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti şi obligă partea responsabilă civilmente ASIRON VIENNA INSURANCE GROUP la plata către această parte civilă a sumei de 5289,54 lei, plus dobânda legală, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei ?i până la data plă?ii efective, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli ocazionate cu îngrijirile medicale acordate numitului J**** M**** Lucian. În baza art.397 alin.1 cu referire la art.19 ?i art. 25 alin. 1 din Cod procedură penală coroborat cu art. 1357 şi urm. Cod civil ?i art. 313 din Legea nr. 95/2006, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială ”Prof. Dr. Dan Theodorescu” Bucure?ti şi obligă partea responsabilă civilmente ASIRON VIENNA INSURANCE GROUP la plata către această parte civilă a sumei de 294 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate cu îngrijirile medicale acordate numitului J**** M**** Lucian. În baza art. 397 alin.1 cu ref. la art. 19 şi art. 25 alin. 1 din Cod procedură penală. coroborat cu art. 1357 ?i urm. Cod civil, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă J**** M**** Lucian. În temeiul art.86 din Codul de procedură penală coroborat cu art.49 şi art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, obligă partea responsabilă civilmente ASIRON VIENNA INSURANCE GROUP la plata sumei de 10.000 euro reprezentând daune morale şi la plata sumei de 4266 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă J**** M**** Lucian. În baza art. 276 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul Mei?or Gabriel Alexandru la plata către partea civilă J**** M**** Lucian a sumei de 2100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de aceasta În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român (urmărire penală şi instanţă). Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 1495 lei conform art, 5 alin. 1 lit. a din Protocolul încheiat între Miniterul Justi?iei, Ministerul Public ?i U.N.B.R. din data de 14.02.2019, se va avansa din fondurile M.J. Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2019
Hotarare 169/2019 din 20.03.2019În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală amână pronunţarea la data de 20.03.2019. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 19.03.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.03.2019În temeiul art. 391 alin. 2 Cod procedură penală amână pronunţarea la data de 19.03.2019. Pronunţată în ?edin?ă publică, azi, 05.03.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.03.2019Stabileste pronuntarea la data de 05.03.2019.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019Citarea martorilor propusi cu privire la latura civilă.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019Emiterea unei adrese către Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Faciala "Prof. Dr. Dan Theodorescu"
Incheiere de sedinta din 11.12.2018Emiterea unui mandat de aducere cu însotire efectivă pe numele martorului. Formarea de dosar asociat având ca obiect înlocuire măsură preventivă. Emiterea unei adrese către Baroul Ilfov.
Incheiere de sedinta din 20.11.2018Formarea de dosar asociat pentru verificarea legalitătii si temeiniciei măsurii preventive a controlului judiciar pentru termenul din 16.10.2018. Emiterea unui mandat de aducere pe numele inculpatului. Citarea telefonică a inculpatului. Acordă termen de fond fată de lipsa inculpatului la data de 20.11.2018 ora. 11.00
Incheiere de sedinta din 09.10.2018Pentru angajarea unui avocat ales de către partea civilă.
Incheiere de sedinta din 14.08.2018Citarea părtii civile cu mentiunea de preciza actiunea civilă. Efectuarea de verificari în baza de date D.E.P.A.B.D cu privire la persoana vătămată.
Incheiere de sedinta din 04.07.2018