D***** I*****
ReclamantC***** D* C****** A R*******
PârâtM********* F********* P****** P*** D******** B***** -**************
PârâtAdmite excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Harghita, invocată de către C***** D* C****** A R******* şi, în consecinţă: Declină competenţa teritorială de soluţionare a cererii formulată de către reclamata D***** I*****, în contradictoriu cu pârâta C***** D* C****** A R*******,şi MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, în calitate de chemat în garanţie, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII- a Civilă, Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale. Constată ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi dispune suspendarea judecării cauzei. Dispune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă apărut. Fără cale de atac. Pronunţată în data de 15.11.2018, în condiţiile prevederilor art. 396, alin 2, Cod proc. civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1567/2018 din 15.11.2018Având nevoie de timp pentru a delibera
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2018comunicare înscris
Incheiere de sedinta din 27.09.2018