T**** D******
InculpatÎn baza art.396 al.2 şi 10 cod procedură penală, condamnă pe inculpatul T D , la pedepsele de: - 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art.335 alin.1 cod penal. - 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prev. de art.323 al.1 cod penal. În baza art.97 al.1 cod penal dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 9 luni şi 20 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.135/20.11.2017 a Judecătoriei Ineu, rămasă definitivă prin neapelare la data 11.12.2017, pe care o descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele aplicate. În baza art.40 al.1 cod penal, raportat la art.38 al.1, raportat la art.39 al.1 lit. b cod penal contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă (9 luni închisoare şi 3 luni închisoare) cu pedepsele de 9 luni închisoare şi 2 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.135/20.11.2017 a Judecătoriei Ineu, rămasă definitivă prin neapelare la data 11.12.2017 şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni şi 20 zile închisoare (o treime din celelalte pedepse aplicate), în final pedeapsa de executat fiind de 1 an 1 lună şi 20 zile închisoare. În baza art.91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art.97 al.2 cod penal stabileşte ca termenul de supraveghere de 3 ani să se calculeze de la data de 11.12.2017, dată la care sentinţa penală nr.135/20.11.2017 a Judecătoriei Ineu a rămasă definitivă prin neapelare. În temeiul art.93 al.1 cod penal obligă inculpatul T D , ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Sibiu, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b din Codul penal impune inculpatului următoarea obligaţie: - să frecventeze unul dintre programele de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probaţiune Cluj sau în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Miercurea Sibiului, jud.Sibiu sau Primăriei Apoldu de Jos, pe o perioadă de 120 de zile (din care se deduce munca prestată în baza sentinţei penale nr.135/20.11.2017 a Judecătoriei Ineu, rămasă definitivă prin neapelare la data 11.12.2017). În temeiul art. 404, alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea executării pedepsei sub supraveghere. Constată că prin sentinţa penală nr.135/20.11.2017 a Judecătoriei Ineu, rămasă definitivă prin neapelare la data 11.12.2017 s-a dispus desfiinţarea înscrisului falsificat ,,permis de conducere,, eliberat de autorităţile maghiare, seria VF161923 pe numele T**** D******. În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică din data de 14.11.2018.
Hotarare 406/2018 din 14.11.2018Pentru ca inculpatul să-şi angajeze avocat
Incheiere de sedinta din 24.10.2018