B****** S*****
ContestatorH****** E***** S**
DebitorH****** E***** S** P*** A************ S****** D******* C***********
IntimatH****** E***** S** P*** A************ J******* E*** I**** S****** S***** A***
IntimatRespinge excep?ia lipsei de interes a reclamantului B****** S***** în promovarea acţiunii de faţă, excepţie invocată de intervenientul principal Rtzen Import Export Ltd.. Admite cererea reclamantului B****** S***** formulată în contradictoriu cu debitorul Hystria Expert S.R.L., prin administratorul special Drăguţel Cezar-Ştefan şi administratorul judiciar Euro Insol SPRL. Dispune suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor Hystria Expert S.R.L nr. 1/09.01.2018 până la soluţionarea definitivă a acţiunii având ca obiect constatarea nulităţii absolute a hotărârii nr. 1/09.01.2018. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie principală formulată de intervenientul Rtzen Import Export Ltd. în contradictoriu cu B****** S***** şi cu debitorul Hystria Expert S.R.L. prin administratorul judiciar Euro Insol SPRL. Provizorie şi executorie. Cu apel, în termen de 5 zile de la pronunţare, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14 ianuarie 2019.
Hotarare 93/2019 din 14.01.2019Amâna pronunţarea la data de 14.01.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2019Respinge excepţia necompetenţei funcţionale a judecătorului-sindic în soluţionarea prezentei cauze. În vederea continuării judecării cauzei acordă termen la data de 7 ianuarie 2018 pentru când dispune citarea părţilor prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cu apel odată cu fondul. Pronunţat în şedinţa publică din data de 17 decembrie 2018.
Incheiere de sedinta din 17.12.2018Amână pronunţarea la data de 17.12.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2018