A******** P************* D* T******* "***** Q******* A***
PetentAdmite cererea formulată de petenta ASOCIAŢIA PROPRIETARILOR DE TERENURI ,,TERRA QUAGLIA” ARAD, prin împuternicit av. Joldea Marius pentru modificare act constitutiv. Autorizează efectuarea menţiunilor privind modificarea actului constitutiv şi statutului petentei conform Hotărârii Adunării Generale a asociaţiei nr.1 din data de 15.01.2018, atestată cu dată certă nr.1/22.02.2018 la Cabinet de avocat Joldea Marius parte integrantă din prezenta hotărâre, cu privire la cooptarea de membrii asociaţi în persoana d-lui Horga Daniel Florin şi d-lui Joldea Marius, revocarea tuturor membrilor Consiliului Director inclusiv a preşedintelui, dându-le descărcare de gestiune şi numirea nominală a unui număr de cinci membrii în noul Consiliu Director inclusiv a preşedintelui, după cum urmează: preşedinte -Horga Daniel Florin, vicepreşedinte- Corbei Marius-Şerban, membrii- Pop Mircea-Cornel, Joldea Daniel, secretar Joldea Marius, Dispune înscrierea modificărilor în Registrul privind asociaţiile şi fundaţiile ţinut la Judecătoria Ineu, în Registrul Naţional privind persoanele juridice de drept privat fără scop patrimonial precum şi la Administraţia Financiară Ineu, la rămânerea definitivă a hotărârii. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare. În caz de exercitare a căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria Ineu. Pronunţată în şedinţa publică din 28.02.2018.
Incheierefinalacameraconsiliu228/2018 din 28.02.2018