N******** M****** A****
ReclamantC**** I****** E********
ReclamantN***** I****
ReclamantA**** M**** M*******
ReclamantB********* J******** D***** G****** A***** P*** M****** S********* O**************
PârâtRespinge acţiunea. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată azi, 12.06.2019, prin punerea la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 2752/2019 din 12.06.2019Emite adrese către Bibliotecile judeţene din Cluj, Dolj şi Vrancea în sensul de a depune la dosar statele de funcţii şi salarii la nivelul fiecărei instituţii, cu evidenţierea salariului de bază lunar şi precizarea acestor valori, pe etape de perioadă, în cazul în care sunt distincte, începând cu data de 21.12.2016 şi până în prezent, precum şi câteva Fişe de post pentru posturi similare cu ale reclamantelor, spre exemplificare, urmând a preciza dacă salariaţii care ocupă posturile respective îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare cu cele ale reclamantelor. Vor fi înaintate copii de pe actele de încadrare ale reclamantelor pentru a se vedea funcţiile, gradele profesionale şi gradaţiile acestora, iar Bibliotecile, în răspunsul lor, să se raporteze la acestea. Amână judecarea cauzei la 12.06.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Aprilie 2019.
Incheiere de sedinta din 03.04.2019Încuviinţează proba cu înscrisuri pusă în discuţie din oficiu. Emite adrese către Bibliotecile judeţene din Cluj, Dolj şi Vrancea în sensul de a depune la dosar statele de funcţii şi salarii la nivelul fiecărei instituţii, cu evidenţierea salariului de bază lunar şi precizarea acestor valori, pe etape, în cazul în care sunt distincte, începând cu data de 21.12.2016 şi până în prezent, precum şi câteva Fişe de post pentru posturi similare cu ale reclamanţilor, spre exemplificare, urmând a preciza dacă salariaţii care ocupă posturile respective îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare cu cele ale reclamanţilor. Amână judecarea cauzei la 03.04.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Martie 2019.
Incheiere de sedinta din 06.03.2019Repune cauza pe rol în vederea suplimentării probatoriului. Fixează termen pentru continuarea judecăţii la 06.03.2019. Citează părţile. Cu apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.12.2018, la Tribunalul Argeş - Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018Amână pronunţarea la data de 12.12.2018 . Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.11.2018
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2018