B****** V*******
ReclamantC******** J******* S****** - D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** - C****** D* E******* A P********** A***** C* H*******
ReclamantDisjunge capătul de cerere privind acordarea drepturilor aferente unui alt grad de handicap. Dispune efectuarea de copii de pe cererea de chemare în judecată şi de pe întâmpinare şi înaintarea acestora la Arhiva Tribunalului Suceava în vederea formării unui nou dosar. Admite în parte cererea având ca obiect anularea certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 5571/2018 şi eliberarea unui nou certificat de încadrare în grad de handicap. Anulează certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 5571/30.10.2018 emis de pârâtă. Obligă pârâta la eliberarea în favoarea reclamantei a unui nou certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal cu valabilitate de 24 de luni. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Suceava. Pronunţată astăzi, 14.02.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 112/2019 din 14.02.2019Amana pronunţarea la 14.02.2019. Pronuntata in sedinta publica azi, 31.01.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2019