S* E*** E****** S**
ReclamantS* E****** M**** S**
PârâtRespinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare. Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta SC Emso Energia SRL, în contradictoriu cu pârâta Eurosei Matel SRL, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 297.500 lei aferentă facturii nr.14/27.10.2017 şi suma 366.950,98 lei aferentă facturii nr.15/27.10.2017, sume la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei şi până la plata efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.210.38 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge în rest acţiunea. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere care se depune la Tribunalul Timiş. Pronun?ată la data de 16 martie 2020, în temeiul art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei.
Hotarare 229/2020 din 16.03.2020Amână pronunţarea la data de 16.03.2020. Soluţia se va pune la dispoziţia instanţei prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.03.2020Amână pronun?area la data de 03.03.2020. Soluţia se va pune la dispoziţia instanţei prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.02.2020Respinge cererea de reexaminare formulată de doamna expert Dragomir Angela Alina. Cu drept de apel, odată cu fondul. Respinge cererea de completare a raportului de expertiză formulată de reclamantă, ca nefiind utilă cauzei, precum ?i cererea pârâtei de completare a raportului de expertiză. Termen 17 februarie 2020, ora 11:00.
Incheiere de sedinta din 09.12.2019Stabile?te onorariul definitiv pentru doamna expert Dragomir (Brăilă) Angela Alina, aferent expertizei tehnice judiciare în specialitatea contabilitate la 7090,98 lei. Pune în vedere reclamantei să facă dovada achitării diferen?ei de onorariu până la următorul termen de judecată. Prorogă discutarea suplimetării raportului de expertiză până după achitarea onorariului definitiv de expert.
Incheiere de sedinta din 18.11.2019pentru studiul raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 30.09.2019Amână cauza la data de 30.09.2019.
Incheiere de sedinta din 10.06.2019pentru depunerea raportului de experiză contabilă în integralitate.
Incheiere de sedinta din 08.04.2019pentru depunerea raportului de experiză contabilă în integralitate.
Incheiere de sedinta din 04.02.2019pentru depunerea raportului de experiză contabilă în integralitate.
Incheiere de sedinta din 26.11.2018pentru efectuarea expertizei.
Incheiere de sedinta din 24.09.2018Înlocuieşte expertul desemnat la termenul anterior. Acordă termen în vederea depunerii raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 04.06.2018Administrare probe .
Incheiere de sedinta din 23.04.2018