A******** D* P********** B****
Intimat ReclamantP***** C****** A*****
Apelant PârâtRespinge apelurile ca nefondate. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi 07.09.2020.
Hotarare 1853/2020 din 07.09.2020REZOLUŢIE Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Rezolutie din 06.04.2020TERMEN LA 06.04.2020 faţă de Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti nr. 2/21.01.2020, precum şi protestul personalului auxiliar de specialitate, se va amâna cauza
Incheiere de sedinta din 03.02.2020Respinge cererea de recuzare a doamnei judecător Tatiana Severin. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.12.2019.
Incheiere de sedinta din 02.12.2019Respinge cererea de ajutor public judiciar sub forma avocatului din oficiu. Cu reexaminare în 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 02.12.2019.
Incheiere de sedinta din 02.12.2019TERMEN LA 03.02.2020 pentru soluţionarea cererii de recuzare
Incheiere de sedinta din 04.11.2019pentru soluţionarea cererii de reexaminare
Incheiere de sedinta din 04.11.2019constată că din eroare s-a acordat termen în şedinţa de Apel 2, completul corect fiind Apel 1.
Incheiere de sedinta din 08.10.2019ÎNCHEIERE CERERE AJUTOR PUBLIC JUDICIAR - Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar pentru cererea de recuzare, ca neîntemeiată. Cu drept de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.10.2019. ÎNCHEIERE RECUZARE - acordă termen la 04.11.2019, în vederea soluţionării cererii de recuzare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.10.2019.
Incheiere de sedinta din 07.10.2019soluţionarea cererii de recuzare formulată împotriva dnei jud. Tatiana Severin + soluţionarea cererii de ajutor public judiciar
Incheiere de sedinta din 02.09.2019Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar. Cu cerere de reexaminare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 februarie 2019.
Incheiere de sedinta din 04.02.2019pentru lipsă relaţii solicitate de la petent
Incheiere de sedinta din 14.01.2019