R****** S**************
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA FĂGĂRAŞ împotriva sp. nr. 144/21.06.2018 a Judecătoriei Făgăraş pe care o modifică cu privire la soluţia de achitare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 334 alin. 1 C.p., a greşitei reţineri a dispoziţiilor art. 396 alin. 10 C.p.p., al cuantumului pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 C.p. şi al formei de invididualizare a angajării răspunderii penale. Desfiinţează în parte sentinţa apelată şi pe fond rejudecând: În baza art. 334 alin. 1 C.p. condamnă inculpatul RACOŢEA SAMUEL GHEORGHE la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat. Înlătura reţinerea art. 396 alin. 10 C.p.p. cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 C.p. şi dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 38 alin. 2, 39 alin. 1 lit. b C.p. contopeşte cele două pedepse stabilite, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare, la care adaugă sporul de 4 luni, în final inculpatul executând 1 an şi 4 luni închisoare. În baza art. 91 C.p. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de 3 ani stabilit conform art. 92 C.p. În baza art. 93 al. 1, 2 C.p. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bihor conform programului stabilit de consilierul de probaţiune - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare ce depăşeşte 5 zile - să comunice schimbarea locului de muncă - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă - să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de proba?iune Bihor sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate, la alegerea serviciului, având ca obiectiv prevenirea săvârşirii de fapte cu violenţă În baza art. 93 al. 3 C.p. inculpatul va efectua 90 de zile muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Oradea sau al Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului Bihor (DGASPC Bihor). Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 C.p. referitoare la posibilitatea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvâr?irii cu inten?ie a unei noi infrac?iuni sau al nerespectării cu rea credin?ă a măsurilor de supraveghere ?i obliga?iilor impuse. Men?ine celelalte dispozi?ii ale sentin?ei apelate. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.12.2018.
Hotarare 818/2018 din 12.12.2018Amână pronunţarea cauzei la data de 12 decembrie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.11.2018Amână judecarea cauzei la data de 28 noiembrie 2018, ora 11.00, sala 201.
Incheiere de sedinta din 09.11.2018Amână soluţionare cauzei în data de 9 noiembrie, ora 13,30.
Incheiere de sedinta din 03.10.2018