M****** R***** M****
InculpatC*** D* A******** D* S******* A M*********** B********
Parte civilăÎn baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.D.N.A.Secţia de Combatere a Corupţiei cu inculpatul MISCHIE Răzvan-Mihai şi în consecinţă: 1. În baza art. 367 alin. (1) din Codul penal, cu aplic. art. 367 alin. (5) din Codul penal ?i cu aplic. art. 480 alin. (4) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul MISCHIE Răzvan-Mihai la pedeapsa de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituire a unui grup infrac?ional organizat. În baza art. 67 alin. (2) din Codul penal , interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i dreptul de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate , pe lângă pedeapsa de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni închisoare stabilită pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituire a unui grup infrac?ional organizat. În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pe lângă pedeapsa de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni închisoare stabilită pentru săvâr?irea infrac?iunii de constituire a unui grup infrac?ional organizat. 2. În baza art. 244 alin. (1) ?i (2) din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) din Codul penal ?i cu aplic. art. 480 alin. (4) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul MISCHIE Răzvan-Mihai la pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de în?elăciune, în formă continuată (19 acte materiale). În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal , interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i dreptul de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate , pe lângă pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de în?elăciune, în formă continuată (19 acte materiale). În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pe lângă pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de în?elăciune, în formă continuată (19 acte materiale). 3. În baza art. 325 din Codul penal cu aplic. art. 35 alin. (1) din Codul penal ?i cu aplic. art. 480 alin. (4) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul MISCHIE Răzvan-Mihai la pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals informatic, în formă continuată (244 acte materiale). În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal , interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i dreptul de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate , pe lângă pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals informatic, în formă continuată (244 acte materiale). În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pe lângă pedeapsa de 1 (un) an ?i 6 (?ase) luni închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de fals informatic, în formă continuată (244 acte materiale). 4. În baza art. 295 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 308 alin. (1) din Codul penal, cu aplic. art. 35 alin. (1) din Codul penal ?i cu aplic. art. 480 alin. (4) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul MISCHIE Răzvan-Mihai la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de delapidare, în formă continuată (22 acte materiale). În baza art. 67 alin. (1) şi (2) din Codul penal , interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i dreptul de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate , pe lângă pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de delapidare, în formă continuată (22 acte materiale). În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pe lângă pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de delapidare, în formă continuată (22 acte materiale). În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul Penal ?i art. 45 alin. (3) lit. a) din Codul Penal, contopeşte pedepsele stabilite fa?ă de inculpatul MISCHIE Răzvan-Mihai, astfel încât la pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni închisoare adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (4 ani închisoare), respectiv 1 (un) an ?i 4 (patru) luni închisoare, în final dând spre executare inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 45 alin. (3) din Codul penal rap. la art. 67 alin. (2) din Codul penal, interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i dreptul de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate , pedeapsa complementară urmând a se executa de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 45 alin. (5) ?i art. 65 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) ?i g) din Codul penal, interzice inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice func?ii publice, de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat, precum ?i de a exercita activită?i circumscrise furnizării de servicii medicale (prestare, raportare ?i decontare de servicii medicale), în rela?ie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pedeapsa accesorie urmând să fie executată în măsura anulării sau revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 91 alin. (1) rap. la art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare, stabilită fa?ă de inculpatul MISCHIE Răzvan-Mihai, pe o durată de 3 (trei) ani, termenul de supraveghere urmând să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a acordului de recunoa?tere a vinovă?iei. În baza art. 72 alin. (1) din Codul penal, compută durata re?inerii (din 01.09.2017), a arestării preventive (02.09.2017 – 26.10.2017) ?i a arestului la domiciliu (26.10.2017 – 24.11.2017), din pedeapsa aplicată inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai. În baza art. 92 alin. (3) rap. la art. 93 alin. (1) din Codul penal, inculpatul MISCHIE Răzvan-Mihai este obligat, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoare măsuri: a) să se prezinte la Serviciul de Proba?iune Bucure?ti, la datele fixate de consilierul de proba?iune; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei de domiciliu din Bucure?ti, strada Matei Voievod nr. 21, sc. B, et. 2, ap. 18, sectorul 2 ?i orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informa?ii ?i documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În temeiul art.92 alin.(2) din Codul penal rap. la art.93 alin.(2) din Codul penal impune inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele obligaţii: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; - să nu părăsească teritoriul României , fără acordul instanţei. În temeiul art. 93 alin. (3) din Codul penal, impune inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai obliga?ia de a presta, pe parcursul termenului de supraveghere, o muncă neremunerată în folosul comunită?ii, pe o perioadă de 60 zile, în cadrul Direc?iei Generale de Asisten?ă Socială ?i Protec?ia Copilului a sectorului 3 Bucure?ti sau Direcţiei Administrarea Domeniului Public Sector 3. În baza art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, pune în vedere inculpatului MISCHIE Răzvan-Mihai dispozi?iile art. 96 alin. (1) ?i (4) din Codul penal, referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării cu rea-credin?ă, a măsurilor de supraveghere ori a obliga?iilor impuse sau stabilite în sarcina sa sau al săvâr?irii unei noi infrac?iuni pe parcursul termenului de supraveghere, precum ?i dispozi?iile art. 97 din Codul penal, privind anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei. În temeiul art. 486 alin. (2) din Codul de procedură penală, lasă nesolu?ionată ac?iunea civilă exercitată de partea civilă C.A.S.M.B. Ia act că persoana vătămată S.C. ALMIS ÎNGRIJIRI MEDICALE S.R.L. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 398 din Codul de procedură penală rap. la art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă inculpatul MISCHIE Răzvan-Mihai la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat , în cuantum de 3.800 lei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.03.2019.
Hotarare 529/2019 din 28.03.2019In baza art. 391 alin 1 C.p.p. stabileşte termen pentru pronuntare la data de 28.03.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.03.2019Incuviinţează solicitarea reprezentantului Ministerului Public,privind trimiterea acordului de recunoastere a vinovăţiei privind pe inculpatul M****** R***** M**** la D,N.A. în vederea refacerii acestuia şi acordă termen de judecată în cauză la data de 19.03.2019, ora 10,00. Trimite acordul de recunoastere PICCJ-D.N.A. în vederea refacerii acestuia.
Incheiere de sedinta din 19.02.2019Fată de lipsa de procedură cu persoana vătămată S.C.ALMIS ÎNGRIJIRI MEDICALE S.R.L.amână cauza şi stabileste termen de judecată la data de 19.02.2019, ora 10,00, sala 213 pentru când se citează persoana vătămată la sediul social.
Incheiere de sedinta din 22.01.2019Amână cauza pentru lipsă de procedură cu persoana vătămată la data de 22.01.2019, ora 11,00, sala 213, Cf10(p)
Incheiere de sedinta din 11.12.2018