H**** M****** L* C** A* E**** S***
Apelant ReclamantH**** P**** L* C** A* E**** S***
ApelantS** R********* B** S*
Intimat PârâtH**** M******
Apelant ReclamantH**** P****
Apelant ReclamantAdmite apelul. Schimbă, în parte, sentinţa civilă nr.4934/19.10.2017 a Judecătoriei Botoşani, în sensul că: Admite, în parte, acţiunea. Constată ca fiind abuzive clauzele cuprinse în contractul de credit nr.RM43144195370/20.11.2007 inserate la art.4.3 cu privire la posibilitatea modificării dobânzii curente în funcţie de evoluţia pieţii financiare sau de politica de creditare a băncii, art.6.1 privind comisionul de procesare şi art.6.3 privind comisionul de administrare. Dispune restituirea sumei de 338,85 CHF, reprezentând comision de procesare, sumei de 1474,5 CHF, reprezentând comisionul de administrare perceput până la data semnării actului adiţional, respectiv 20.09.2010 şi a diferenţei dintre dobânda efectiv încasată şi procentul de 3,9% stabilit prin contractul părţilor până la semnarea actului adiţional nr.1/20.09.2010, precum şi dobânda legală calculată de la data plăţii şi până la data achitării efective. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate ce nu sunt contrare prezentei. Obligă intimata să plătească apelanţilor suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat din apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 336/2018 din 02.04.2018Amână pronunţarea la data de 2.04.2018. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.03.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.03.2018