Dosar 4039/86/2018 din 29.11.2018

constatare nulitate act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4039/86/2018
Data dosar:
29.11.2018
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
constatare nulitate act
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.04.2019 la ora 9:00

    Complet: C6 F Cont N
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia lipsei plângerii prealabile ca neîntemeiată. Respinge excepţia tardivităţii ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei de interes ca nefondată. Respinge excepţia inadmisibilităţii ca nefondată. Admite în parte cererea. Constată nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei nr.176/30.10.2009. Respinge cererea de constatare a nulităţii Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Vatra Dornei nr.173/30.10.2009 ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul şi motivele de recurs se vor depune la Tribunalul Suceava, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 336/2019 din 18.04.2019
  • Sedinta din data de 04.04.2019 la ora 10:00

    Complet: C6 F Cont N
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 18.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.04.2019
  • Sedinta din data de 14.03.2019 la ora 9:30

    Complet: C6 F Cont N
  • Amână cauza

    Termen la 04.04.2019. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 14.03.2019
  • Sedinta din data de 14.02.2019 la ora 9:30

    Complet: C6 F Cont N
  • Amână cauza

    Termen la 14.03.2019. Pronunţată în şedinţă publică.

    Incheiere de sedinta din 14.02.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD