Dosar 4043/227/2018 din 29.11.2018

refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4043/227/2018
Data dosar:
29.11.2018
Instanta:
Judecătoria Fălticeni
Departament:
.
Obiect:
refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice (art.337 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C5
  • Încheiere

    Admite sesizarea din oficiu. Îndreaptă eroarea materială strecurată în dispozitivul şi considerentele sentinţei penale nr. 52 pronunţată la 4 februarie 2019 în dosarul nr. 4043/227/2018 al Judecătoriei Fălticeni, privind pe inculpatul A****** I***, condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare, în sensul că în loc de „În baza art. 241 alin.1 lit. c) Cod procedură penală măsura preventivă a controlului judiciar dispusă …”, se va trece „În temeiul art. 399 alin.1, alin.10 Cod procedură penală, menţine măsura controlului judiciar dispusă faţă de inculpat”. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 februarie 2019.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 14.02.2019
  • Sedinta din data de 04.02.2019 la ora 9:00

    Complet: C5
  • Condamnare fără acord de recunoaştere

    În temeiul art. 396 alin.10 Cod procedură penală, Condamnă pe inculpatul A****** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 Cod penal, la pedeapsa de 8 luni închisoare În baza art. 91 Cod penal suspendă executarea pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 92 Cod penal stabileşte un termen de încercare de 2 ani (doi ani). În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul are obligaţia să frecventeze programele de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate apreciate ca adecvate de către Serviciul de Probaţiune Suceava. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal stabileşte ca inculpatul să presteze timp de 60 de zile o activitate neremunerată în cadrul unităţii administrativ teritoriale a Oraşului Dolhasca sau Comunei Dolheşti, jud. Suceava, câte 2 ore pe zi; programul de executare al acestei activităţi va fi stabilit de către Serviciul de Probaţiune Suceava. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 Cod penal, potrivit cărora, în cazul în care, cu rea-credin?ă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta hotărâre, instanţa va revoca suspendarea şi va dispune executarea pedepsei închisorii. În baza art. 241 alin.1 lit.c) Cod procedură penală măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat încetează de drept la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare. Obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat: 190 lei din cursul urmăririi penale şi 160 lei de la cercetarea judecătorească. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 4 februarie 2019, ora 14.00

    Hotarare 52/2019 din 04.02.2019
  • Sedinta din data de 30.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 4 februarie 2019, ora 14,00. Pronuntată în sedinta publică, astăzi, 30.01.2019, ora 14,00.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.01.2019
  • Sedinta din data de 29.01.2019 la ora 9:00

    Complet: C5
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea la data de 30 ianuarie 2019, ora 14,00. Pronuntată în şedinta publică din 29.01.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD