D**** G***** O*****
IntimatÎn baza art. 586 alin. 6 C. pr. pen., respinge ca neîntemeiată sesizarea Biroului Executări Penale din cadru Judecătoriei Aiud privind înlocuirea pedepsei amenzii penale la care a fost condamnat numitul D. G. O., prin sentinţa penală nr. 744/2018 a Judecătoriei Aiud. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile de judecată avansate în cauză rămân în sarcina statului. Dispune plata sumei de 230 de lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnat, din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.01.2020.
Hotarare 33/2020 din 14.01.2020Având în vedere cele menţionate în procesul verbal de neexecutare a mandatului de aducere, dispune amânarea cauzei şi revenirea cu citarea acestuia cu menţiunea de a face dovada achitării integrale a amenzii penale, precum şi cu mandat de aducere în sarcina IJJ.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Având în vedere lipsa intimatului dispune amânarea cauzei şi revenirea cu citarea acestuia cu men?iunea de a face dovada achitării integrale a amenzii penale, precum şi cu mandat de aducere în sarcina IJJ.
Incheiere de sedinta din 24.09.2019Pentru a se reveni cu citarea intimatului cu men?iunea de a face dovada achitării în integralitate a amenzii penale la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 744/2018.
Incheiere de sedinta din 25.06.2019Admite cererea de amânare a cauzei formulată de intimat pentru a achita în integralitate amenda penală la care a fost condamnat.
Incheiere de sedinta din 21.05.2019Admite cererea de amânare a cauzei formulată de avocatul intimatului, precum şi pentru a se reveni cu citarea intimatului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 26.03.2019În vederea emiterii unor adrese potrivit art. 23 din Legea nr. 253/2013 pentru a verifica situaţia materială a intimatului.
Incheiere de sedinta din 15.01.2019